Duminica Sfintei Cruci la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
13:38, duminică, 22 martie, 2020 |
În Duminica a treia a Postului Mare, când Biserica prăznuiește închinarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în fața Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău.
După ce am parcurs trei săptămâni din postul păresimilor, Sfânta noastră Biserică înalţă astăzi, în Duminica a III-a din post, semnul biruinţei, semnul Sfintei Cruci, pentru a ne îmbărbăta, sprijini, a ne aduce aminte de patima Domnului nostru lisus Hristos, dar totodată și pentru a ne mângâia în acest exercițiu de asceză și nevoință duhovnicească pe calea postului spre Înviere.
Taina Învierii este ascunsă în Cruce ca iubire jertfelnică, iar taina Crucii îşi arată slava ei în lumina Învierii. Pe Cruce, Domnul nostru Iisus Hristos a zdrobit moartea şi a biruit-o prin Învierea Sa, care este arvuna sau pârga învierii noastre. Sfânta Cruce este semnul dragostei nemărginite a lui Dumnezeu pentru om. Mântuitorul a vrut să moară pe Cruce, cu braţele întinse, să ne îmbrăţişeze, să ne arate de-a pururea iubirea Sa cea mare pentru noi.
Astăzi Sfânta Cruce trebuie să ne devie sprijin și mângâiere, îmbărbătare și certitudine că împreună cu Hristos vom reuși să trecem și peste această epidemie care s-a abătut asupra întregii omeniri.
Acum trebuie să înțelegem și să trăim adevărul că a ne lua crucea, înseamnă a ne tăia voia proprie și a face voia lui Dumnezeu. La început, Crucea are gust a durere, e amară. Însă iubirea pe care o aduce de la Domnul ne covârșește cu dulceața harului. Suferința poate să nu dispară, dar dragostea e din ce în ce mai puternică și aprinde toată ființa noastră. Să-i cerem Domnului nostru Iisus Hristos, să ne dea curaj, tărie și putere să le înfruntăm pe toate cu dragostea de Cruce este singurul leac pentru toate suferinţele, grijile și fricile noastre. Dragostea de Hristos și de Cruce dă sens vieţii noastre. Să ne rănească această dragoste, pentru a ne vindeca toate rănile și bolile trupești și sufletești.
Purtăm crucea la gât, ne însemnăm trupul în chipul crucii, o punem pe biserici şi o avem în inimi, urmând exemplul sfinților și mucenicilor Bisericii noastre, a celor 40 de Mucenici, pe care prăznuim astăzi și care toate le-au suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt.
Astăzi, în Duminica Sfintei Cruci, să o cinstim cântând: „Bucură-te, Cruce purtătoare de viaţă, raiul cel frumos al Bisericii, pomul nestricăciunii, care ne-ai înflorit desfătarea slavei celei veşnice” (stihire la Vecernia Duminicii Sfintei Cruci).
Sursa: http://manastireacurchi.md/