Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, sărbătorită la Soroca
14:30, duminică, 25 martie, 2018 | Cuvinte-cheie: Duminica a V-a a Postului Mare, Sfânta Maria Egipteanca, vicariatul de soroca
În Duminica a V-a din Postul Mare, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.
Alături de Episcopul Vicariatului de Soroca s-au rugat clericii Catedralei Episcopale, precum și numeroși creștini veniți să ceară mijlocirea Sfintei Maria Egipteanca în fața Domnului, precum și să mulțumească Atotțiitorului pentru milostivirea și îndruarea Sa cea nemărginită.
În cuvântul rostit după citirea textelor evanghelice rânduite, Episcopul Sorocii a vorbit despre importanța pocăinţei în vederea dobândirii mântuirii, conform exemplului Sfintei Maria Egipteanca.
„Cel mai strălucit exemplu de pocăinţă este Maria Egipteanca. Pentru 17 ani de păcate s-a nevoit 47 ani în pustiul Iordanului. Atunci când a găsit-o părintele Zosima, datorită vieţii sale de pocăinţă absolută, când se ruga se ridica un cot de la pământ ca dovadă de lucrarea pe care o poate face pocăinţa cu oricare dintre noi.
Prin viața Sfintei Maria Egipteanca aflăm cum lucrează harul lui Dumnezeu în omul care vrea să se îndrepteze și să iasă din robia păcatului. Pentru că lumea în care trăim este din ce în ce mai înstrăinată de Dumnezeu și de frumusețea viețuirii după voia Lui, exemplul Sfintei Maria Egipteanca este cu atât mai actual”, a spus Preasfinția Sa.
Ierarhul a mai adăugat că această sfântă este „un model pentru tinerii contemporani. Pentru a putea rezista ispitelor și a lupta cu gândurile păcătoase, tânărul are nevoie de modelele pe care Biserica le păstrează în tezaurul ei și ni le oferă spre a ne ajuta pe calea mântuirii.”
Sfânta Maria Egipteanca a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul celui de-al V-lea. Viaţa sa, una dintre cele mai cunoscute istorii ascetice din toate timpurile, a fost scrisă de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.
Duminica viitoare, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a VI-a din Postul Mare – Duminica Floriilor.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/