Duminica Sfintelor Femei Mironosițe la Mănăstirea Ciuflea
12:07, duminică, 8 mai, 2022 | Cuvinte-cheie: duminica mironositelor, manastirea ciuflea

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe (a III-a după Învierea Domnului Iisus Hristos), 8 mai 2022, credincioșii veniți la Catedrala cu hramul Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, a Mănăstirii Ciuflea din Chișinău au cinstit în rugăciune Sfintele Femei Mironosițe, pe Iosif cel cu bun chip şi pe Nicodim, care au fost martori ai îngropării Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii a oficiat Sfânta și dumnezeiasca Liturghie împreună cu soborul de preoți și diaconi.
În cuvântul rostit, Părintele Arhimandrit Nicolae, a subliniat importanța misionară a femeilor mironosițe, curajoase vestitoare ale Învierii, primele mărturisitoare ale Veștii celei Bune, model de fidelitate, dedicație, slujire și devotament în slujba lui Hristos, Domnul cel înviat. De asemenea, a mai precizat că ele sunt modele actuale pentru familia creștină contemporană, în care femeia are un important rol de slujire, misiune și educație în spiritul valorilor evanghelice.
Totodată, Parintele Nicolae a îndemnat pe cei prezenţi să primească şi să aplice în viaţa lor, cu dragoste şi cu bucurie creştină mesajul părintesc de recunoştinţă pentru toate femeile creştine, din societatea noastră.
După încheierea Sfintei Liturghii, a urmat un Te-deum de sănătate iar la momentul potrivit, Părintele Arhimandrit Nicolae le-a felicitat pe toate mamele, surorile, soţiile și bunicile care au participat la slujbă, în ziua femeii creştine.
Sursa: https://ciuflea.md/




















Se ştie că cea mai sfântă şi cea mai firească chemare a femeii este chemarea de soţie şi de mamă....
Ascultați un cuvânt duhovnicesc în care p. Pimen ne poartă prin această perioadă luminoasă a Penticostarului (perioada dintre Înviere și...
CONDACUL 1 Ca nişte raze ale mărturisirii v-aţi adunat în jurul Soarelui dreptăţii, Sfintelor femei mironosiţe, şi cu razele cuvintelor...
De-a Domnului dragoste ați fost rănite voi și către Mormânt mergând dorit-ați să ungeți al Său preacurat trup; acolo auzit-ați...
În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe (a III-a după Învierea Domnului Iisus Hristos), 19 mai 2024, credincioșii veniți la Mănăstirea Ciuflea...
„Femeile priveau cele ce se petreceau (pătimirile şi răstignirea Domnului); femeile care suferiseră alături de El, care plânseseră pentru El....
♱📖🙏În duminica a treia după Paști (ziua Sfintelor Femei Mironosițe), la biserica Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei din Chișinău a...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău