Duminica XV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca
13:17, duminică, 17 septembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: Duminica a XV-a după Rusalii, vicariatul de soroca

În Duminica XV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, la care au participat mulțime de credincioși ai urbei.
„Sfânta Evanghelie din Duminica a XV-a după Rusalii este Evanghelia poruncii celei mai mari, și anume porunca iubirii.
Iubirea noastră față de Dumnezeu trebuie să fie arătată cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru și cu tot cugetul nostru. Inima, sufletul și cugetul sunt puterile noastre sufletești. Și ni se cere ca să-L iubim pe Dumnezeu cu aceste puteri cultivate la forma lor maximă. Și iubindu-L pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul nostru acestea trei devin ele însele izvoare ale iubirii noastre față de semenii noștri ca reflex al iubirii noastre față de Dumnezeu pe care nu-L vedem, dar pe Care Îl întâlnim în semenii noștri, mai ales în aceea care se află în suferință și care așteaptă de la noi ca de la niște mâini ale lui Hristos ajutorul și mângâierea.
Evanghelia Duminicii a XV-a după Pogorârea Duhului Sfânt ne îndeamnă să iubim pe Dumnezeu și pe semenii noștri intensificând rugăciunea, citirea Sfintelor Scripturi, participarea la slujbele Bisericii, săvârșirea faptelor de milostenie sufletească și trupească, adică să arătăm milostenie cu vorba bună și cu fapta bună celor ce au nevoie de ajutorul nostru.”, a menționat în cuvântul predicatorial Episcopul Ioan.
Pe 4/17 septembrie Biserica Ortodoxă i-a pomenit pe Sfântul Mucenic Vavila (251), Sfântul Prooroc Moise (1531 î Hr), Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Ioasaf, Episcop de Belgorod (1911), Sfântul Mucenic Partenie, Egumenul Mănăstirii Kiziltashkog, Rusia (1867).
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/















Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El...
“În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii“ (Matei 22, 40) Iubiți credincioși, În Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie...
În Duminica a XV-a după Cincizecime, 29 septembrie 2019, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al...
În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci – Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie...
Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta...
Popas Duhovnicesc: Duminica a XV-a după Rusalii Preot Alexandru Guțuleac, cleric al bisericii „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău. Sursa: Accent TV...
În Duminica a XV-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului”...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova