♱Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica Sf. Spiridon al Trimitundei, în Duminica a cincea a Marelui Post, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca
12:06, duminică, 10 aprilie, 2022 |

♱![]()
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica Sf. Spiridon al Trimitundei din Chișinău, în Duminica a cincea a Marelui Post, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.
În cuvântul predicatorial, parohul bisericii pr. Mihail Bortă a relatat pe scurt crâmpeie din viața Sfintei Maria Egipteanca, întrebându-se retoric: „Maria Egipteanca a câștigat lupta cea bună. Noi ce facem?”
Să râvnim, Cuvioasei Maria Egipteanca. Să ieşim din Egipt și să urcăm la Ierusalim! Să înaintăm duhovniceşte spre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor şi Săptămâna Sfintelor Patimi, pentru a intra apoi în Lumina cea neînserată a Învierii lui Hristos, spre Slava lui Dumnezeu.
Biserica Sf. Spiridon este deschisă pentru închinare credincioșilor de Luni până Vineri între orele 7.00-18.00; Sâmbăta 7.00-20.00; Duminica 7.00-13.00. Adresa bisericii: Chișinău, str. Toma Ciorbă 1, Spitalul de Urgență, intrarea prin portița de pe str. 31 august.
Web: https://biserica-spiridon.info/
Facebook: https://www.facebook.com/bisericaspiridon
Youtube: Biserica Sf. Spiridon – YouTube
Vă rugăm să distribuiți!![]()





În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc