Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, în Duminica fiului risipitor
16:25, duminică, 28 februarie, 2021 | Cuvinte-cheie: episcop petru
28 februarie 2021, în Duminica fiului risipitor, Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni către Milostivul Dumnezeu, pentru sănătatea trupească și sufletească a credincioșilor, dar și pentru dobândirea ajutorului Divin, în înfăptuirea faptelor mântuitoare.
Alături de Ierarh, a coliturghisit Arhim. Spiridon (Marin), Stareţul Sfintei Mănăstiri Hîrovăţ, Prot. Petru Moșneguț, paroh al bisericii „Sf. M. Mc Pantelimon” de pe teritoriul Spitalului Raional Edineţ, dar şi slujitorii Catedralei, în prezența creştinilor veniţi la rugăciune.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfinţia Sa, a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat credincioșilor mesajul pericopei evanghelice despre pilda fiului risipitor dregătorul bogat, vorbind despre necesitatea și importanța păzirii sfintelor porunci (Lc. 15, 11-32). În timpul predicii Preasfinția Sa a specificat: „Evanghelia despre fiul rătăcit ne îndreaptă privirile spre marea îndurare a lui Dumnezeu, de la care nădăjduim mântuirea sufletului. Noi toţi suntem păcătoşi, nu este zi, nu este ceas în care să nu supărăm pe Dumnezeu. Dacă ar fi după faptele noastre, am merita să nu mai vedem lumina soarelui, ci îndată să se deschidă pământul şi să ne înghită de vii, prăbuşindu-ne în întunericul cel veşnic al iadului.
Această minunată pildă a fiului cel rătăcit, risipitor sau desfrânat cum i se mai zice, este icoana în care fiecare dintre noi se recunoaşte cu uşurinţă fără să mai fie nevoie de explicaţie, ci numai ascultând-o putem zice: Acest fiu risipitor sunt eu, în cutare vreme din viaţa mea din trecut sau în traiul meu de astăzi, aşa am fost sau aşa sunt. Acest părinte bun, acest Tată Ceresc şi eu l-am părăsit în multe rânduri din viaţa mea; am părăsit şi eu casa părintească care este biserica Lui; L-am lăsat plângând în pragul uşii uitându-se după mine cum mă depărtez de El şi de casa Lui şi iată mă cheamă la Sine. M-a aşteptat atâta timp şi n-am voit să mă întorc.
Să se ştie clar că cei care nu vin la biserică, cei care nu se spovedesc, cei care nu se lasă de beţie, de păcatul desfrânării şi trăiesc necununaţi, cei care nu se lasă de înjurat, de drăcuit şi de fumat, cei care nu se lasă de vrăji, descântece şi spiritism, de pârâciuni şi duşmănii şi toate lucrurile diavolului, cei care nu se lasă de toate acestea nu s-au întors încă la Tatăl. Aceia nu s-au trezit la viaţă, nu au înviat din moartea păcatelor, ei stau tot în mormânt şi tot departe, ca fiul rătăcit în ţara uitării, păscând porcii pe care diavolul i-a dat în primire, păcatele.
Fraţi creştini, să ne sculăm din păcate şi să zicem cu toată inima: De astăzi mă întorc la Tatăl Ceresc şi vreau să las porcii păcatelor, să nu mai slujesc diavolului, făcând poftele lui. Vreau de azi înainte să nu mai lipsesc de la casa lui Dumnezeu; vreau şi eu să spun: Tată scump, greşit-am la cer şi înaintea Ta şi nu mai sunt vrednic să mă chemi fiul Tău, primeşte-mă ca pe una din slugile Tale!
Să ne întoarcem cu toată inima astăzi, să nu mai zăbovim nici o clipă, căci mâine poate fi prea târziu; să ne grăbim astăzi până nu se închid uşile milostivirii lui Dumnezeu şi până nu suntem duşi de alţii la judecata veşnică astăzi, până când nu vine biciul mâniei lui Dumnezeu, până nu vine focul urgiei Lui, astăzi, cât mai avem ziuă şi mai străluceşte soarele milostivirii Sale peste cei bui şi peste cei răi, până nu vine judecata cea din urmă, până nu ni se închid ochii şi nu se mai poate face nimic”.
După cântarea Heruvicului, Preasfinţitul Petru a hirotonit în treapta de Ieromonah, un vieţuitor al Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, din s. Hîrbovăţ, r. Călăraşi.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.
La final, Preasfinția Sa, a îndemnat părintește pe noul hirotonit, să-și poarte cu demnitate creștină, devotament și curaj duhovnicesc crucea slujirii preoţeşti şi să cinstească prin slujire evlavioasa Harul preoţiei pe care, după cuvântul apostolicesc, la primit astăzi „prin punerea mâinelor”.
De asemenea Preasfinţia Sa a felicitat şi credincioșii prezenţi, cu Sfânta Duminică, urându-le o săptămână binecuvântată și rodnică în fapte bune.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculţan)
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/