Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, săvârșită de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, în duminica a XVII-a după Rusalii
12:22, duminică, 8 octombrie, 2023 |
În Duminica a XVII-a după Rusalii, pe 8 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfântă Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni.
În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii Catedralei Episcopale, de credincioșii prezenți, dar și de oaspeții din Chișinău.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt consistent de învățătură, în care a tâlcuit mesajul evanghelic.
După cântarea rugăciunii „Tatăl nostru…”, credincioșii care s-au pregătit pentru Sfânta Împărtășanie, au primit Sfântul Trup și Scumpul Sânge al Mântuitorului
La final, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe toți credincioși cu Sfânta Duminică, dorindu-le o săptămână binecuvântată, după care a adresat un cuvânt de învățătură despre importanța și necesitatea venirii la biserică și frecventarea sfintelor slujbe.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI .
Menționăm că la ora 6 s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie, de prot. Nicolai BOIAN, la care a cântat Corul de copii al Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md