Dumnezeu caută la inimă

Сând nu ai mult timp pentru a te ruga, mulţumeşte-te cu cât ai, iar Dumnezeu va primi buna îndreptare a voii tale; adu-ţi aminte că simţământul vameşului este plăcut înaintea lui Dumnezeu şi în rugăciune, şi teme-te să preţuieşti rugăciunea ta: Dumnezeu trebuie să facă asta, nu noi. În vise nu trebuie să credem şi nu trebuie să ne tulburăm de ele: vrăjmaşul face o mulţime de meşteşugiri, numai ca să ne tulbure. Dacă se întâmplă ceva cu noi, asta nu va fi din pricina viselor, ci pentru că, potrivit judecăţilor dumnezeieşti, pe care nu le ştim noi, aşa trebuie să fie.

Întrebi despre spovedanie dacă trebuie să mai spui un păcat pe care l-ai mărturisit mai înainte, dacă te întreabă duhovnicul. Dacă după spovedania aceea n-ai mai făcut păcatul, nu trebuie să-l repeţi, ci trebuie să spui: „După spovedanie n-am mai făcut” – şi dacă este acelaşi duhovnic, el ştie deja spovedania ta. În rugăciunea de obşte nu trebuie să te deosebeşti de ceilalţi prin numărul metaniilor sau rugându-te în genunchi – iar când Tipicul prevede metanii, trebuie să le faci la vremea cuvenită. Simţămintele lăuntrice nu trebuie arătate faţă de toţi, ci dacă va veni simţământul umilinţei, trebuie să-l ai într-ascuns: Dumnezeu caută la inimă. Când ne rugăm aparte, putem şi să dăm în vileag simţămintele acestea, însă cu smerenie. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalmi 50, 18).

Din Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2006, p. 40