Dumnezeu dragoste este. Ai dragoste, eşti cu Dumnezeu. Nu ai dragoste cu aproapele, nu e Dumnezeu cu tine
15:37, luni, 11 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: Dionisie Ignat, drepturile omului, pacat, sfaturi duhovnicești

1. „Stinsu‑s‑au iscodind iscodiri”. Adică a pierit toată credinţa, toată simplitatea atunci când iscodeşti toate şi toate pricinile.
2. Singura noastră salvare este să ne întoarcem la simplitatea noastră, la prostimea noastră, ca să nu mai iscodim cu mintea toate şi să ne pierdem credinţa.
3. Înţelepciunea lumii acesteia nebunie este înaintea lui Dumnezeu. Adică dacă nu crezi că Dumnezeu ne‑a dat toate descoperirile şi înlesnirile lumii moderne te depărtezi de El. Crezi că toate sunt de la om, cu puterea omului.
4. Ăştia, occidentalii, sunt mai răi decât comuniştii. Ei au spus „Drepturile Omului”. Dar pentru că omul este plecat din tinereţile lui spre cele rele, el spune: „Am dreptul să fac orice fărădelege pentru că aşa vreau eu!” Adică dă libertate la patimi. Ăştia vin cu vicleşug şi caută să te câştige încet‑încet, nu te luptă pe faţă.
5. Drepturile omului sunt o cursă pentru a legaliza păcatul. Adică să nu poţi să spui nimic împotriva celor ce păcătuiesc, pentru că sunt apăraţi prin lege.
6. Dumnezeu dragoste este. Ai dragoste, eşti cu Dumnezeu. Nu ai dragoste cu aproapele, nu e Dumnezeu cu tine. Trebuie dragoste de aproapele, dar nu numai de cei prieteni, ci şi de vrăjmaşi.
7. Este foarte simplu, cum spun grecii – „kalo gheros”, adică bătrân bun. Adică trebuie să ai bunătate. Deci noi, ca şi călugări, am ieşit din lumea asta ca să avem bunătate, să nu mai fim ca lumea.
Părintele Dionisie Ignat, Apoftegme, Sfânta Chilie Vatopedină a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, Kolciu, Athos, 2013


Această emisiune prezintă viața și nevoințele unor monahi români îmbunătățiți din Sfântul Munte Athos. #SfantulMunte, #Athos, #GradinaMaiciiDomnului, #monahi, #duhovnici...
Să avem nădejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. După cum spun Sfinții Părinți, Sfinții Prooroci, noi...
La Chilia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Colciu din Sfântul Munte Athos a fost săvârșită joi, 17 noiembrie 2022, rânduiala specială a...
Cum putem ţine paza minţii, mai ales în oraş, unde suntem agresaţi de tot felul de lucruri rele? Trebuie luptă,...
Ce sfat ne daţi noua, mirenilor, privind rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne rugăm? Cercaţi, cercaţi, că-i...
Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne sfătuieşte Mântuitorul Hristos? Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără de Mine nu puteţi face...
Părinte, nu prea avem poftă de rugăciune. O tot amânăm, mai târziu, mâine, o să fac cutare, poimâine, de săptămâna...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău