Dumnezeu nu există în întunericul răului și al păcatului

Într-o carte se descrie un astfel de episod. S-au adunat odată oamenii, au ieșit în câmp și L-au chemat pe Dumnezeu. „Dacă Tu, Dumnezeu, exiști, au spus ei, de ce în lume domnește atâta cruzime? De ce sunt atâtea războaie, ucideri, asupriri, furturi?” Dumnezeu i-a întrebat: „Iar vouă vă place asta?” „Nu, desigur!” „Atunci de ce luptați, asupriți și furați? Oare Eu vă impun să faceți acestea?”

Mulți întreabă: „De ce Dumnezeu Care e Atotputernic nu face în așa fel ca pe pământ să nu mai existe răul, de ce nu le impune oamenilor să fie buni, să trăiască în pace și înțelegere?”

Imaginați-vă că sunteți hipnotizator și ați decis să-i faceți pe copiii voștri să vă asculte și să vă iubească. Le creați o stare de somnambulism în care ei nu mai sunt capabili să facă vreo alegere și le ordonați: „Stați aici, până mă întorc!”. „Mâncați!”. „Nu mâncați!”. „Doriți-mi noapte bună!”. Copiii, ca în vis, vi se supun și, iată! Mâinile lor lipsite de sentimente vă cuprind, se ating de fața voastră… V-ar fi plăcut o astfel de ascultare sau v-ar fi bucurat acest fel de dragoste? Puțin probabil. Desigur, doriți ca copiii voștri să vă iubească și să vă cintească de bună voie și, dorindu-le numai bine, voi, desigur, ați vrea ca ei să fie liberi la alegere.

Iată astfel de oameni dorește să aibă și Dumnezeu. El ne-a dat nouă, făpturilor Sale, voință liberă, pentru ca noi să facem liber alegerea dintre bine și rău.

Însă omul, iubind păcatul și răutatea, nu vrea să se dezică de viața sa vicioasă, se străduiește să se debaraseze de glasul acuzator al conștiinței, nu vrea să meargă din întuneric la lumină „ca faptele lui să nu se vădească” (Ioan 3, 20).

Oamenii păcătoși și vicioși doresc ca Dumnezeu să nu existe și se străduiesc să-și insufle lor și altora că El într-adevăr nu există. Oare poate orbul să nege că în lume există lumină și culori, sau surdul- că există muzica? Ateii sunt aceiași orbi, ei nu pot să-L vadă pe Dumnezeu. Pentru ei El nu există.

Un oarecare nebun ar putea coborâ într-un beci și să predice acolo că, în genere, pe lume nu există soare. Și, într-adevăr, pentru cei care stau în beci soare nu există; la fel Dumnezeu nu există pentru cei care stau în întunericul negării lui Dumnezeu, în întunericul răului și al păcatului.

Mai mult decât atât, le sunt pe plac acești propagandiști nebuni, deoarece, după cum spune Apostolul Pavel: „va veni o vreme când nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci- dornici să-și desfăteze auzul- își vor grămădi învățători după poftele lor, și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme” (2 Tim. 4, 3-4). Însă cum soarele există neîndoielnic pentru toți cei care simt lumina și căldura lui, așa și omul a cărui inimă Îl simte pe Dumnezeu nu poate să se îndoiască de existența Lui.

Cineva a spus: „Dacă s-ar aduna mii de oameni și ar aduce nenumărate argumente privind inexistența lui Dumnezeu, nici atunci nu i-aș crede pe ei, fiindcă Dumnezeu e în inima mea!”

Sursa: Serghei Lavrov, Cu noi este Dumnezeu, Editura Angelus, Chișinău 2012, p. 52-54