Dumnezeu nu forţează uşa nimănui

Cum putem câştiga harul lui Dumnezeu ?

Harul lui Dumnezeu îl primim de la Botez şi îl păstrăm în noi prin Sfintele Taine şi prin toate faptele bune. Adică prin post, rugăciune, spovedanie, Împărtăşanie, citirea cărţilor sfinte, priveghere, milostenie, smerenie, naşterea şi creşterea copiilor în frica lui Dumnezeu şi toate celelalte.

Harul vine, dar nu-i spărgător de uşi. Dumnezeu nu forţează uşa nimănui ca să intre. Ai auzit ce spune la Apocalipsă? „Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, Eu şi Tatăl vom veni la el şi lăcaş la el vom face …“ Harul numai atunci vine, când îi deschidem noi uşa inimii. El bate la uşă, şi dacă suntem împietriţi şi nu ne silim să facem voia Domnului, harul nu vine cu sila. Pentru că Dumnezeu i-a dat omului voie de sine stăpânitoare să primească harul sau nu. Harul nu vine cu sila la noi, nu! Că iată ce zice Duhul Sfânt: „De veţi vrea şi de Mă veţi ascultă, bunătăţile pământului veţi mânca; iar de nu veţi vrea şi nu mă veţi asculta, sabia cea cu două tăişuri vă va mânca pe voi, că gura Domnului a grăit acestea“. Auzi ce spune iarăşi Scriptura: „Dumnezeu l-a făcut pe om şi i-a lăsat în mână sfatul său“. Şi iar zice în Psaltire: „Doamne, căci cu arma buneivoiri ne-ai încununat pe noi“. Harul îţi dă în gând: „Posteşte, omule, roagă-te, păzeşte-te, fă milostenie, mergi la biserică, lasă şi urăşte păcatul, spovedeşte-te curat!“ Iată ce trebuie să faci.

Harul îţi dă gând. Dacă vrei, să-l asculţi; dacă nu, Dumnezeu cu sila nu mântuieşte pe nimeni. Atunci n-ar mai fi iad şi rai dacă fapta bună am face-o siliţi de puterea lui Dumnezeu. Ci toate le face omul de bunăvoie. Că zice iarăşi Duhul Sfânt: „Pe dătătorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu“.

Aşa că, siliţi-vă cu dragostea lui Dumnezeu să faceţi ce credeţi că este bine. Că după moarte nu mai este mântuire pentru nimeni. După moarte s-a închis uşa. Tot ce putem, să facem cât mai avem o scânteie de viaţă. Căci după moarte nu mai este lucrare pentru fapta bună. În ce te găseşte moartea, în aceea te ia. Zice la Ecleziast: „De va cădea lemn în austru, de va cădea lemn în crivăţ, unde va cădea, acolo va rămâne“. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte pe proorocul: „De va cădea lemn în crivăţ…, dar de lemne se îngrijeşte Domnul? Aici de suflet grăieşte“. Apoi zice: „Crivăţul este nepocăinţa care l-a apucat şi austrul este milostenia şi pocăinţa. Căci unde va cădea sufletul după moarte, acolo va rămâne …“

Cum te-a apucat sfârşitul? Că în minutul cel mai de pe urmă al vieţii

S-a răstignit Mântuitorul şi aşteaptă şi îngerii din ceruri şi toată lumea mântuirea sufletului.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea sfârşit bun, să nu ne apuce moartea nespovediţi. Căci dacă l-a apucat pe cineva moartea nespovedit, este ca şi cum ar fi nebotezat, dacă are păcate de moarte. Nu-i foloseşte nimic. Nici nu-l poate scoate Biserica pe urmă cu rugăciunile ei. Pentru că nu s-a îngrijit din vreme să-şi cureţe sufletul său cu pocăinţa cea adevărată, cu rugăciunea sinceră şi celelalte fapte bune.

Harul lui Dumnezeu este cu noi cât trăim. Numai dacă îl căutăm. Dar dacă nu-l căutăm, după ce am murit, nu mai este cu noi.