Dumnezeu nu mă întreabă de sfârșitul lumii, ci de al meu

– Aș vrea să vă rog, câteva cuvinte de folos pentru cei care cred că sfârșitul  lumii se va întâmpla poate în această generație, care cred că e începutul sfârșitului, ca să zic așa.

– Uite ceva… Eu amu fac felul ista: nu mă mai rog la Dumnezeu să-mi descopere sfârșitul lumii, eu amu mă rog pentru sfârșitul meu. Că Dumnezeu nu mă întreabă de sfârșitul lumii. Că uite cum îi, sfârșitul lumii… Când vom vedea că-n toată casa-i tulburare, n-au ochi să se vadă unul cu altul, vai de mine și de mine!

A venit cineva, amu un an ori doi ani, nu știu când, s-or luat la sfadă, o familie… poate ați auzit mai bine ca mine. Ce-a făcut? A văzut atâta tulburare unul care avea diavoli mai mulți, că n-am cum să zic altfel, s-a enervat și a luat un ciocan, era aproape de ciocan, a dat câte un ciocan la fiecare în cap. Și când a văzut că nu mai mișcă niciunul, chiar c-au murit, s-a omorât și el singur.

Așa face diavolul la sfârșitul lumii. Că să știți asta: Doamne, ferește, dacă noi suntem slabi de credință și noi nu biruim vrajba, tulburarea, așa se va întâmpla. Vai de mine și de mine! Se va întâmpla o nenorocire. Și nu pentru noi, chiar și pentru cei mari. Și cei mari au putere de a potoli, nu cu ambiții, a apela la rugăciune, adică a ne împăca, a lăsa dușmănia, a ne duce la biserică și bunul Dumnezeu face minune de o să fim toți fericiți. Iar dacă nu se potolește, așa trebuie, preoții, duhovnicii, toți suntem datori a ne ierta, a nu ne mai dușmăni.

Sursa: Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010