Dumnezeu se ocupă de mântuirea oamenilor, nu noi
12:55, miercuri, 7 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica, Dumnezeu are alt mod de a lucra, Dumnezeu lucrează, maica siluana, mântuirea oamenilor, rugăciune, sfaturi duhovnicești

Cum putem ajuta pe cineva care este botezat, dar merge foarte rar la biserică, ca să cunoască puterea credinței?
Numai și numai rugându-te. O doamnă se plângea unui părinte: „Părinte, așa mă rog de el să vină la biserică!”. Și părintele-i zice: „Doamnă, nu te mai ruga de el, roagă-te pentru el”.
Când vrem să-i ajutăm pe cei din jurul nostru în relația lor cu Dumnezeu, încercați să vorbiți mai puțin cu ei despre Dumnezeu, ci mai mult cu Dumnezeu pentru ei. Dumnezeu are alt mod de a lucra decât al nostru. Oamenii de la noi nu primesc, dar Dumnezeu lucrează. Nu deznădăjduiți, ziceți tot timpul „Doamne, nu mă lăsa, Doamne, nu-l părăsi”. Și să vă mai spun ceva: Luați-l de mâna fizică. L-ați pus pe pomelnic? Duceți-l la biserică. Și Dumnezeu lucrează. Să credeți: Dumnezeu se ocupă de mântuirea oamenilor, nu noi. Noi să ne ocupăm de noi și de relația noastră cu Dumnezeu, în care să intre toți ceilalți.
Meştesugul bucuriei. Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi – Monahia Siluana – Editura Agaton, 2007


„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta.” (Luca 13,10) Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău