Dumnezeu sub semnul întrebării

Din tot timpul Dumnezeu a fost pus sub semnul întrebării, dubii au avut mulţi, unii au afirmat că Dumnezeu nu există alţii au afirmat contrariul, desigur nu pretind în a da un răspuns, dar voi încerca să-l caut prin cele scrise mai jos.

Credinţa în Dumnezeu apare de obicei în copilărie, ca educaţie din partea părinţilor sau bunicilor, apoi devine un act mistic interesant pentru copil, o lume aparte, cum şi este defapt lumea credinţei, însă cu timpul copilul se maturizează, capătă experienţă şi cunoştinţe, toate acestea îi nasc în minte anumite întrebări şi deci apare îndoiala… Acesta este momentul unei lupte între credinţa infantilă a copilului din noi şi raţiunea omului matur care are mai multe semne de întrebare în privinţa credinţei.

Desigur că un astfel de moment este uşor rezolvabil în cazul cînd persoana a avut un act de trăire personală a lui Dumnezeu, o trăire greu de exprimat, una asemenea celei pe care a avut-o Sf.Apostol Pavel în drum spre Damasc, un asemenea moment de trăire a divinului spulberă orice semn de întrebare, căci acel moment face parte din experienţa proprie care nu poate fi contestată de nici un argument din lume. În lipsa unui astfel de moment credinţa noastră se bazează pe experienţa altora, într-un fel sau altul credinţa noastră e luată cu împrumut, e cam la fel cum credem faptul că există Japonia sau girafa cu toată că nu am văzut ţara dată sau animalul dat, nouă ni se prezintă argumente din cărţi, ni se vorbeşte despre ele dar… oricum, noi nu am avut experienţa proprie de a vedea ţara sau animalul dat şi atunci împrumutăm credinţa, certitudinea că există.

Creştinul îşi face mari griji în privinţa faptului de a pune existenţa lui Dumnezeu sub semnul întrebării, dar nu este nimic rău în aceasta, căci la fel se întîmplă şi în domeniul ştiinţei se adună diverse date care adunate în ansamblu sunt puse la îndoială pentru a putea mişca cercetarea mai departe decît ceea ce s-a putut obţine. Ori îndoială în privinţa lui Dumnezeu nu este condamnabilă, căci îndoiala ţine de închipuirea mea cu privire la Dumnezeu şi nu a lui Dumnezeu în sine.

Dar dacă e să ne referim la Sfinţii Apostoli, cei care au fost în apropierea lui Dumnezeu, nu aveau certitudinea lui Dumnezeu, pînă la Înviere şi pînă la trăirea experineţei proprii cu Dumnezeu la pogorîrea Sf.Duh, dacă e să ne referim la poporul evreu, care mereu cerea semne şi minuni pentru a se încrede, toţi puneau sub îndoială pe Dumnezeu, pentru că nu-l puteau concepe şi înţelege în toată plinătatea Sa, chiar şi azi îl percepem doar în mici părţi (mă refer la domeniul dogmaticii) care descrie doar ceea ce a putut într-un mod sau altul să fie exprimat.

De ce am vorbit despre plinătate? Pentru că Dumnezeu e ceva mai presus de lume şi deci greu de exprimat în cuvinte pămînteşti, noi exprimăm doar ceea ce am văzut, la fel cum şi o poză care în mod static exprimă e emoţie ceva, dar care privit în ansamblu, spre exemplu într-un video poate reda un ansamblu de emoţii, de la acest lucru realitatea nu s-a schimbat, s-a schimat doar punctul de vedere asupra realităţii.

Să ne amintim de ultimile cuvinte ale lui Hristos pe cruce – „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu de ce m-ai părăsit?” după care Hristos şi-a dat duhul, a murit dumnezeirea? Nu nicidecum, e doar o exprimare a faptului că Iisus a fost şi Dumnezeu şi om şi nu este altceva decît asumarea umanităţii, a cărei umanităţi? A celei lipsite de Dumnezeu, aşa deci unica cauză pentru care omul moare este pierderea lui Dumnezeu. Cunoaştem că plata păcatului este moartea, iar moartea nu este altceva decît depărtarea de Dumnezeu. Şi atunci ne devine clară pogorîrea la iad a Mîntuitorului, căci iadul nu este altceva decît lipsa lui Dumnezeu, iar biruinţa lui Dumnezeu asupra iadului e însăşi prezenţa Sa acolo.

Deci să nu avem frica de a pune sub semnul întrebării pe Dumnezeu, căci nu-L punem pe el sub acest semn ci percepţia, închipuirea noastră despre El, iar după cum spunea şi Francis Bacon: „Puţina gustare a ştiinţei poate duce la ateism, dar adîncirea ştiinţei îl duce pe om la Dumnezeu.” Să nu încetăm a cerceta şi căuta, după cum spune Evanghelia: „Caută şi vei afla.”

Articol scris în baza unor scrieri a Mitropolitului Antonie de Suroj

de Iordachescu Veaceslav