Duplicitate, sau schizofrenie virtuală

Îl cunoşti pe om de mai mult timp. Pare o fire echilibrată, un bun tătic, soţ, frate, fiu. Când stai cu el de vorbă, te bucuri de impresia unui om cult, îţi dai seama că a citit multe cărţi şi nu vorbeşte şablonat. Probabil, îl idealizezi uneori. Vrei să fii ca el, vrei să te bucuri de aceeaşi admiraţie, cinste. Să ai la fel de mulţi prieteni. Dacă auzi de comportamentul celor din anturajul lui, rămâi perplex – cum poţi fi atât de rău şi păcătos, având un astfel de cumnat, văr, frate, soţ, la urma urmei?! Cum poţi arăta atâta nemulţumire faţă de acest om cu trăire sfântă?!

Dar şi mai mult te miri dacă dai de profilul lui pe reţele sociale. Urmărindu-i discuţiile publice în reţea, citindu-i comentariile acre şi pline de sarcasm, pătrunse de ironie acidă şi sentiment de superioritate, îţi vine să laşi mâinile în jos. Rămâi stupefiat de aroganţa şi agresivitatea sa. Îţi dai seama că omul ce se ascunde sub pseudonimul şi fotografia persoanei pe care „o cunoşti atât de bine” e cu totul alt cineva.

Nu vi se pare cunoscută situaţia?

Nu trebuie să fii mare psiholog pentru a înţelege cauza. Lumea virtuală a devenit un fel de oglindă distorsionată, o răsucire pe dos, în care interiorul este scos afară, iar exteriorul devine ascuns înăuntru. Când coşi o haină, uneori faci gafe, şi încerci să le camuflezi cu foarfecele, acul şi aţa. După ce ai finisat-o, o răsuceşti, şi iată, un articol drăguţ ce se aşează minunat pe corp. Şi doar tu ştii, unde cusutura nu ţi-a reuşit şi ai acoperit-o cu un alt firişor de aţă, sau unde ai tăiat ceea ce a fost în surplus. Nu în zădar, atunci când cumperi o haină, e bine să o răsuceşti şi să o examinezi din partea dosită. Dacă ea e îngrijită şi fiecare firişor e la locul lui, atunci şi exteriorul cel frumos e susţinut de o lucrare calitativă.

Şi iată care mi-e impresia. Că pe reţele sociale stă multă lume întoarsă pe dos. Stă cu dosul afară. Postează o mulţime de materiale, fotografii, comentarii – doar pentru a verifica reacţia celor din jur. Unii fac bani uriaşi pe această slăbiciune a omului de a deveni popular, de a le plăcea celor din jur. Prezenţa virtuală devine un fel de vânătoare după like-uri. Difuzezi ceva şi intri de o mie de ori, pentru a verifica dacă le-a plăcut sutelor sau miilor de prieteni pe care nu i-ai văzut – şi, cred că nu îi vei vedea – niciodată în viaţa reală. Uneori e dezgustător, dar partea bună a reţelelor este că aşa poţi cunoaşte omul mai bine. Nu sunt două persoane diferite, ci dosul devine faţa adevărată…

Cred că poţi scrie teze de doctor, analizând profilurile din reţelele sociale, şi comparându-le cu „prototipurile” lor din viaţa reală. Cu condiţia că nu încurci realul cu virtualul.

Dragii mei, să nu ne ascundem sub nickuri şi poze de invidiat. Să fim noi înşine. Doar aşa poţi fi un creştin bun. Doar, Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi (Evrei 13, 8). Noi, cei care ne însemnăm cu numele Lui, nu întotdeauna suntem aceiaşi ieri şi azi. În mod ideal,ieri am fost omul vechi, dar azi, suntem omul nou, pentru că, botezându-ne în numele lui Hristos, am murit păcatului ca să avem viaţă veşnică: Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu (Romani 6, 10).

Deseori am impresia că prezenţa în reţele de socializare devine o încurcare a prezentului şi a trecutului, a noului şi a vechiului, a adevăratului şi a falsului. O încercare eşuată a omului de a arăta ceea ce el doreşte să fie, dar nicidecum nu poate realiza. Au, nu este nevoie să le prezinţi altora pe duşmanul din interiorul tău – luptă tu însuţi cu el. Hristos este îndreptarul vieţii noastre, şi doar în numele Lui trebuie să facem tot ceea ce facem. Una din cauzele dependenţei de droguri este anume dorinţa sărmanului om de a se detaşa de realitate şi a se cufunda în lumea viselor.
Prezenţa unui creştin în spaţiul virtual poate fi justificată numai de două scopuri – de a culege din nectarul Ortodoxiei şi de a propovădui Cuvântului lui Dumnezeu. Al doilea scop îl realizez doar după ce ai început să-l atingi pe primul. Fratele meu, tu ce faci pe internet?

Niciodată nu vom realiza nimic bun, dacă tot vom tinde din răsputeri să lăsăm o impresie cuiva despre noi. Vom şti mereu că este o minciună, o laudă deşartă. Noi, cei care ne considerăm creştini, trebuie, în primul rând, să fim creştini. Iar pentru a fi nu este nevoie de virtualizare, ci, dimpotrivă, de trezvie, de tranziţie de la iluzoriu la real, de la fals la adevărat.  Iar aceasta presupune o enormă luptă internă, muncă uriaşă, eforturi colosale. În ascuns. Să nu ştie dreapta ce face stânga.

Preot Constantin Cojocaru

http://preotconstantincojocaru.blogspot.com/