E de ajuns rugăciunea pe care o facem acasă?
3:17, duminică, 21 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica, comuniune, hristos, iubirea de Dumnezeu, jertfa, liturghie, mantuire, mersul la biserică, rugăciune, rugaciunea de obste, rugaciunea particulara, Sfânta Liturghie

Mulți invocă faptul că slujbele sunt prea lungi, inclusiv Sfânta Liturghie, pentru a nu merge la Biserică. E de ajuns rugăciunea pe care o facem acasă?
Rugăciunea pe care o facem acasă este foarte bună. Dar, dacă noi nu iubim Biserica, apoi eu nu știu la ce ne folosește. Nu știu ce ne vom face noi cu rugăciunea aia de acasă. Ce înseamnă asta? Ce-ar fi însemnat: Noe își face corabia, iar unii se apucă și își fac de-a lor butoaie, cu care se vor salva pentru că vine potopul. Vino și urcă aici, e mai sigur. Nu faci tu cu o scândură vapor de mântuire, corabie dintr-o scândură nu prea faci…
Cel care nu iubește Biserica, cel care nu iubește Liturghia, să nu se amăgească el că se roagă. Nu știu ce duh îl învață pe el rugăciunea aia, dacă el nu iubește Liturghia. Nu poate fi așa ceva. Cum poate fi așa ceva? Ce rugăciune e aia? Rugăciunea, dacă este dreaptă și făcută către Dumnezeu, și Duhul Lui îl cercetează pe om, primul loc unde îl va duce va fi Biserica: „Domnul este în sălașul Său cel sfânt”. Acolo îl va duce, de se va ruga cineva drept. Primul loc! Dar dacă rugăciunea lui nu-l duce acolo, iertați-mă, dar sunt atâția care spun că se roagă, „dar nu tot cel ce spune Doamne, Doamne! va fi primit”, ne spune Hristos.
Prin urmare, așa să ne măsurăm calitatea rugăciunii noastre: dacă ea ne duce în Casa Domnului, acolo unde El sălășluiește, acolo unde El Însuși vine, Se jertfește, acolo unde frații noștri se roagă împreună, că unde-s doi sau trei și El este între noi.
Din Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 42-43

„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta.” (Luca 13,10) Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău