Edificiile istorice aflate în stare avansată de degradare au fost incluse într-o listă roşie
17:04, marți, 22 octombrie, 2013 | Cuvinte-cheie: Chisinau, lege, moldova, monument, restaurare, trecut
Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor a întocmit o listă roşie a edificiilor istorice aflate în stare avansată de degradare. Specialiştii susţin că acestea trebuie urgent restaurate. Doar că bani pentru asta nu există.
Majoritatea construcţiilor incluse în lista roşie sunt conace vechi de sute de ani. Potrivit directorului Agenţiei de Inspectare a Monumentelor, clădirile au ajuns într-o stare jalnică, din cauză că Guvernul nu alocă bani pentru restaurare.
„Practic, nu se alocă nimic. Eu în continuare voi pleda pentru crearea unui fond naţional pentru restaurare a monumentelor”, a declarat directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă.
În lista roşie a fost inclusă şi Capela familiei Ohanovici din capitală.
Capela a fost construită de un nobil polonez în anul 1912. Monumentul în stil gotic însă a fost distrus în anii 70 ai secolului trecut. În prezent, în acest loc se adăpostesc oamenii străzii.
Reprezentanţii Ministerului Culturii spun că problema va fi soluţionată după ce va fi aprobată noua lege a monumentelor.
„Noua lege prevede crearea în Republica Moldova a unui sistem de protejare a monumentelor de arhitectură, inclusiv ca parte componentă crearea unei instituţii pentru promovarea şi implimentarea politicii statului”, a afirmat reprezentantul Ministerului Culturii, Sergius Ciocanu.
Locuitorii capitalei speră că autorităţile se vor ţine de cuvânt.
„Poporul care are grijă de monumentele sale şi de amintirile istorice este un popor cult, în caz contrar…”, a spus un bărbat.
În listă au fost incluse 21 de monumente, printre care conacul „Andrei Pommer” din raionul Donduşeni, conacul Catacuzino din raionul Edineţ şi Moara roşie din Capitală.
sursa publika.md