Ediția a IV-a a festivalului pasca rational “Lumina lui Hristos luminează tuturor”
9:43, joi, 9 mai, 2019 | Cuvinte-cheie: festival pascal, protopopiatul stefan voda
Ediția a IV-a a festivalului pasca rational “Lumina lui Hristos luminează tuturor”,al cărui organizatori au fost Consiliul Raional, Protopopiatul raionului și Biserica Acoperământul Maicii Domnului din s. Căplani, a avut loc pe date de 30 aprilie curent.
În acest an gazda evenimentului a fost s. Caplani, care, în persoana d-lui primar – Valeriu Tabunșcic și cea a părintelui paroh – părintele Iurie Ceban, precum și a creștinilor acestui sat, s-a dovedit a fi una foarte primitoare și bine organizată. Astfel, în dimineața zilei, protopopul raionului, părintele Constantin Portărescu, împreună cu un sobor de preoți din raion, au oficiat Sfînta Liturghie.
După Sfânta Liturghie, toți cei prezenți s-au adunat într-un loc bine amenajat, o palmă de rai, cel mai pitoresc loc din satul Căplani, căruia i se zice “La cișmea”, pentru a împărtăși bucuria Învierii prin cîntec și lucrări originale.
Festivalul a debutat cu cuvîntul de felicitare și de îndrumare a părintelui protopop, urmat de frumoasele și originalele interpretări ale corurilor și interpreților vocali, veniți din satele raionului. Expoziția pascală a fost asigurată de meșteri populari, centre de artizanat, instituții de cultură și învățământ, biblioteci, muzee, colecționari de covoare, prosoape, băsmale, clopoței, pălării și costume naționale de sărbătoare.
Festivalul a fost onorat de prezența unor valoroși oaspeți: dl Vasile Gherman, vicepreședinte al raionului, preoții din raion în frunte cu protopopul raionului Constantin Portărescu, primary ai unor localități și foarte multă lume bună din majoritatea localităților raionului, în afara participanților la festival, așa încât de mai mulți a fost evaluată prezența pe parcursul festivalului a peste 500 de persoane.
Mulțumim tuturor consilierilor raionali, primarilor, tuturor care au pus suflet și efort la realizarea acestui minunat festival, care ne-a curățat și ne-a bucurat sufletele.
Protopopiatul Ștefan Vodă