„Educă-ţi copilul cât este de-a latul lăviţei, când va fi de-a lungul ei, va fi prea târziu”

Unul dintre fiii mei este mofturos şi încăpăţinat. În asemenea situaţii ajunge până la crize de isterie. E mic şi are nevoie de dragoste, însă nu vreau ca patimile să ia amploare în el. Ce-aş putea face?

Să nu-i faceţi pe plac copilului. Se vede că cineva dintre cei adulţi i-a împlinit uneori mofturile. Copilul a observat că poate obţine ce-şi doreşte el, făcând mofturi. Prin mica sa voinţă, el i-a determinat pe cei maturi să-şi calce voia. Desigur că mai apoi el va da şi din picioare şi se va tăvali pe jos, va bate şi în perete, încât va putea ajunge să facă şi spume la gura. Duhul cel rău îl stăpâneşte şi nu poate fi alungat decât determinand copilul să accepte voia celor maturi ducându-l mai des la biserică, împărtăşindu-l. Atunci diavolul se va îndepărta, căci el nu îndură curăţia Împărtăşaniei, iar copilul până la 7 ani se află sub protecţia deosebită a Providenţei lui Dumnezeu.

Mitropolitul Antonie (Bloom) povestea despre o fetita care ieşea să se joace cu copiii în curte. Ea îi bătea mereu pe copii şi le arunca nisip în ochi, îi poreclea, le vorbea urât. Şi nu avea decât 5 ani. Însă odată, bunica sa a dus-o la biserică şi a împărtăşit-o. Întorcându-se acasă, a ieşit iarăşi în curte. Atunci fetiţa a început să îmbrăţişeze si sa sarute toţi copiii şi să le spună: „Ce buni sunteţi cu toţii şi blânzi!” A luat o râmă în palmă, a mângâiat-o şi i-a spus: „Ce drăguţă eşti! Atât de netedă!”

Când omul merge la biserică, se spovedeşte şi se împărtăşeşte, i se schimba sufletul, se purifica în lăuntrul sau. Intre părinţi trebuie să existe acord în ceea ce priveşte educaţia copiilor. E nevoie de unirea lor. Dacă unul interzice, iar celalalt îi va face pe plac celui mic, nu-l vor putea educa în nici un fel. Exemplul părinţilor este foarte important, deoarece copiii sunt asemenea unui burete şi absorb totul de la părinţii lor.

Copilul trebuie educat din pântecele mamei sale. Nu în zadar se spune in popor: „Educă-ţi copilul cât este de-a latul lăviţei, pentru că, atunci când va fi de-a lungul ei, va fi prea târziu”.

Se poate ca pruncul să fi moştenit în sufletul lui vreun păcat. Acesta nu mai trebuie săvârşit de părinţi, iar dacă bunica şi bunicul sunt vii, şi aceştia trebuie să se pocăiască pentru păcătele săvârşite. Atunci nici copilul nu va suferi de patimile care-i copleşesc sufletul.

Extras din Convorbiri cu Parintele Ambrozie, Indrumar crestin pentru vremurile de azi vol 2, Editura Sophia, Bucuresti, 2008