Educație alimentară – Știm cu adevărat cum să servim și să luăm masa?

În lumea tradițională, mâncarea și masa erau considerate sfinte, și pe bună dreptate. Ne hrănim trupul dat de Dumnezeu, cu mâncarea dată tot de El. În lumea contemporană, însă, masa s-a transformat în cu totul altceva.

Momentul în care îi aducem aminte soțului despre robinetul pe care nu l-a reparat încă, despre tigaia fără de care nu ne mai descurcăm in bucătărie nici o clipă, bârfe despre cine știe ce om politic sau cine știe ce vecin, privitul la televizor (și deci înghițitul în neștire a mâncării, abia mestecate de 2 ori) etc.

Studiile arată că atitudinea negativă la masă împiedică buna digestie, acidifică mâncarea și, deci, predispun la boală. Patericul ne confirmă acestea:

Era un bătrân mare şi văzător cu mintea, şi s-a întâmplat ca el odată să şadă cu mai mulţi fraţi la masă şi, când mâncau ei, lua aminte bătrânul cu duhul şi vedea că unii mănâncă miere, alţii pâine, iar alţii baligă. Şi se minuna şi se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, descoperă-mi taina aceasta, că aceleaşi bucate fiind puse pe masă înaintea tuturor, când mănâncă se văd aşa schimbate”. Şi i-a venit lui glas de sus, zicând: „Cei ce mănâncă miere sunt cei ce cu frică, cu cutremur şi cu bucurie duhovnicească şed la masă şi neîncetat se roagă şi rugăciunea lor ca tămâia se suie la Dumnezeu. Cei ce mănâncă pâine sunt cei ce mulţumesc pentru împărtăşirea celor dăruite de la Dumnezeu, iar cei ce mănâncă baligă sunt cei ce cârtesc şi zic: «Aceasta este bună, aceasta este putredă». Deci nu trebuie să zicem acestea sau aşa să socotim, ci mai vârtos să proslăvim pe Dumnezeu şi laude să-I înălţăm Lui, ca să se plinesscă cuvântul cel zis de Apostol: ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi”. (21-281)

Să încercăm să avem, deci, o atitudine mulțumitoare în timpul mesei. Este de dorit ca în timpul mesei să păstrăm liniștea, pentru a ne putea concentra mai bine asupra a ceea ce facem. În mănăstiri, cum probabil știți, se mănâncă în liniște, în timp ce unul dintre cei prezenți citește, de exemplu, din Viețile sfinților, pentru a putea ține mintea întru cele de Sus.

De asemenea, doamna dr. Floarea Damaschin ne spune că până și poziția corpului în timpul mesei influențează digestia: nu vom sta cu spatele strâmb sau cu picioarele încrucișate.

Tot dumneaei ne spune că optim este a consuma la o masă o cantitate de 125g pentru a asigura o stare bună a organismului. (Adevărat, nu se trece brusc la asemenea cantități, ci treptat). S-au făcut studii pe șobolani ce arată că șobolanii a căror alimentație avea un număr scăzut de calorii sunt mai sănătoși și trăiesc cu mult mai mult, dublu față de cei hrăniți cu o hrană foarte calorică.

Să uităm de guma de mestecat, care păcălește creierul și stomacul, deranjând digestia.

Să mâncăm fără grabă, în porții mici, mestecând bine (20-40 ori!), liniștit.

Masa nu este timp pentru televizor sau frunzărit de reviste sau scris mesaje pe telefon, etc. Masa este DOAR pentru a mânca cu rugăciunea în suflet.

Când pregătim și când servim mâncarea, să o facem, cum spune Sfântul Apostol Pavel,”ca pentru Dumnezeu” – în sens direct: să ne gândim că, uite, vine acuși Hristos la masă, și mâncarea trebuie să fie așa cum i-am putea servi-o Lui. Nu fastuoasă, pretențioasă, ci smerită dar pregătită cu iubire, servită atent, cu grijă.

Să nu uităm niciodată rugăciunile înainte si după masă, dar, ca gospodine, să ne rugăm și în timp ce gătim, căci mâncarea se „încarcă” cu energia pe care i-o atragem: bună sau rea. Sfântul Paisie Aghioritul povestea cum mama sa, după ce punea mâncarea la fiert, de exemplu, făcea cruce asupra ei, zicând: „În numele lui Hristos și al Maicii Domnului.”

Tot Sfântul Paisie Aghioritul spunea despre relația între pace și post:

„Atunci când organismul duhovnicesc (sufletul) are pacea lui Dumnezeu înlăuntrul său, nu mai este nevoie de vitamine. Când, însă, nu există pace, oricâte vitamine, oricâte mâncăruri ar mânca cineva, nu-i ajută la nimic. De aceea în asceză ajută mult starea lăuntrică. Aceasta îi hrănea pe sfinți. De aceea sărmanii mireni mănâncă și carne, și tot nu rezistă, le tremură picioarele, nu pot posti, deoarece trăiesc în stres, pentru care pricină fierea se varsă mereu înlăuntrul lor. Atunci când omul se va aranja lăuntric, chiar și putina mâncare îl hrănește.”

Probabil că mulți dintre cei ce au citit această serie de articole, educația alimentară, au gândit: ei, nu mai contează chiar așa de mult ce intră în gură, apoi, Dumnezeu are grijă de noi și nu ne vom îmbolnăvi, și, mai mult decât acestea, tot trebuie să murim din ceva. Adevărat, preocuparea excesivă pentru mâncare este un soi de încinare la idoli. Dar Dumnezeu a făcut trupul nostru după anumite reguli, care, dacă sunt încălcate în mod constant, îl fac să se strice, să nu ne mai poată servi, devenind o povară pentru ceilalți, în loc să le servim și să îi ajutăm. Dacă am turna motorină în rezervorul unei mașini care funcționează cu benzină, ce s-ar întâmpla? E cât se poate de adevărat că Domnul are grijă de noi și că binecuvântarea Sa face mancarea să fie curată și întăritoare, dar oare poate El binecuvânta o mâncare care nu poate decât să ne întărâte poftele și să ne facă leneși și moleșiți, și care nu are nimic hrănitor în ea, fiind cu totul îndepărtată de mâncarea simplă, naturală din pricina mândriei omului („Ei, căpșuna asta naturală nu-i destul de bună, hai să-i adaug și zahăr și aromă de căpșună!” etc)?

Informațiile prezentate vin deci să ne ajute să înțelegem că este suficient să mâncăm cât mai simplu pentru a fi sănătoși trupește, dar și pentru a avea mai multă forță sufletească. Pentru a nu lăsa copiilor notei moștenire poftele noaste. Pentru a economisi și a avea astfel mai mult de dăruit celor în nevoi. Pentru a sluji Domnului, și nu burții sau gurii.

Iertați-mă, post cu folos tuturor!

Oltea Boldureanu