Episcopul Filaret a liturghisit în duminica a 7-a după Cincizecime la Mănăstirea Căpriana
13:08, duminică, 27 iulie, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop Filaret Cuzmin

În Duminica a 7-a după Cincizecime, când Biserica pomenește minunea vindecării celor doi orbi și a unui mut din Capernaum (Matei 9, 27-35), Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana.
În cuvântul său de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre adâncul credinței celor doi orbi, care, deși nu vedeau cu ochii trupești, L-au recunoscut pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Vindecarea lor a venit nu ca urmare a insistenței sau a durerii lor trupești, ci ca răspuns la credința puternică și smerită: „Credeți voi că pot să fac aceasta?” – „Da, Doamne!”.
„Această minune ne învață că vederea adevărată începe cu credința – o vedere lăuntrică, mai adâncă decât cea trupească. Cei doi orbi s-au făcut mărturisitori ai puterii dumnezeiești chiar înainte de a-și primi lumina ochilor, și tocmai de aceea au fost vindecați”, a subliniat ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Filaret a îndemnat credincioșii să ceară nu doar tămăduirea bolilor trupești, ci mai ales vindecarea sufletului, pentru a-L vedea pe Dumnezeu lucrând în viața fiecăruia.
Sursa: Mănăstirea Căpriana



















































În Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Episcopul vicar mitropolitan, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a săvârșit...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae,...
În Duminica a 27-a după Cincizecime, 15 decembrie 2025, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul și Dreptul Filaret cel...
Biserica Ortodoxă pomenește în rugăciuni la data de 14 decembrie, pe Sfântul și Dreptul Filaret cel Milostiv (+792), ocrotitorul ceresc...
În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Mitropolitană a...
Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugați-vă pentru noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, duminică, 16 noiembrie 2025, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a...
