Episcopul Filaret a oficiat Pavecernița Mare către Praznicul Luminat al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos
20:01, luni, 6 ianuarie, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop Filaret Cuzmin

Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă pentru credincioșii chișinăuieni un prilej de îndoită sărbătoare: bucuria venirii în lume a Pruncului dumnezeiesc și hramul Catedralei „Nașterea Domnului” din Capitală.
Ajunul Nașterii Domnului este o zi deosebită din punct de vedere liturgic. Ultima zi a Postului Nașterii lui Hristos este zi de post aspru, deoarece se ajunează până la ceasul al IX-lea, când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere în amintirea postului profetului Daniel și al celor trei tineri din Babilon.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, în mijlocul credincioșilor prezenţi în număr mare la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” şi înconjurat de un sobor de preoţi, vicarul Mitropoliei, Episcopul Filaret de Căpriana a săvârşit slujba privegherii prilejuită de marea sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Privegherea de seară a Naşterii Domnului începe cu Pavecerniţa Mare, în timpul căreia se cântă troparul şi condacul praznical, precum şi imnuri speciale de slăvire a Naşterii Mântuitorului.
Sfânta Liturghie praznicală va avea loc marți, 7 ianuarie cu începere de la ora 09:00 și va fi oficiată de către ÎPS Mitropolit Vladimir.
Totodată se va săvîrși liturghie nocturnă cu începere de la orele 23:30.
Sursa: Mănăstirea Căpriana


































În Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Episcopul vicar mitropolitan, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a săvârșit...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae,...
În Duminica a 27-a după Cincizecime, 15 decembrie 2025, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul și Dreptul Filaret cel...
Biserica Ortodoxă pomenește în rugăciuni la data de 14 decembrie, pe Sfântul și Dreptul Filaret cel Milostiv (+792), ocrotitorul ceresc...
În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Mitropolitană a...
Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugați-vă pentru noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, duminică, 16 noiembrie 2025, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a...
