Episcopul Filaret de Căpriana a coliturghisit la Prăznuirea Icoanei Maicii Domnului ”Plângătoarea”, la Mănăstirea Boian
14:13, miercuri, 25 septembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: episcop Filaret Cuzmin, longhin jar, manastirea boian

Apărătoare Doamnă, pentru descoperirea Sfintei icoanei Tale celei din Boian, mulțumire iți aducem ție noi nevrednicii robii tăi, că ne-ai cercetat prin curgerea lacrimilor din ochii Tăi de pe icoană și pentru că ai voit să ne întărești în credința cea adevărată, ca izbăviți fiind de tot răul, cu lacrimi să-ți cântăm ție: Bucură-te, Maică Preacurată că noi suntem rodul lacrimilor tale! (Condacul 1)
La data de 25 septembrie, la Mănăstirea ”Nașterea Maicii Domnului” din Boian, regiunea Cernăuți, Ucraina, se Prăznuiește Icoana Maicii Domnului ”Plângătoarea”, de la Boian.
Cu acest prilej de bucurie duhovnicească, Preasfințitul Filaret de Căpriana, vicar al Mitropoliei Moldovei având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a coliturghisit ÎPS Meletie, Mitropolit de Cernăuți și Bucovina alături de ÎPS Longhin, Mitropolit de Bănceni, ÎPS Evseviu, Mitropolit de Șepetov și Slavut, PS Cleopa, episcop de Noua Suliță precum și un sobor de preoți și diaconi slujitori.
***
În seara zilei de 18 decembrie 1993, spre sărbătoarea Sfântului Nicolae, pe când se slujea în biserica din Boian utrenia, la chemarea preotului în faţa iconostasului: „Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstindu-o să o mărim”, din ochii Maicii Domnului de pe icoana iconostasului a început să izvorască lacrimi. O săptămână întreagă a plâns, iar mai apoi de câteva ori pe săptămână. Cu un an mai târziu a început să plângă şi Pruncul.
Sursa: Mănăstirea Căpriana













În Duminica a 27-a după Cincizecime, 15 decembrie 2025, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul și Dreptul Filaret cel...
Biserica Ortodoxă pomenește în rugăciuni la data de 14 decembrie, pe Sfântul și Dreptul Filaret cel Milostiv (+792), ocrotitorul ceresc...
În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Mitropolitană a...
Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugați-vă pentru noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, duminică, 16 noiembrie 2025, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Filaret, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în duminica a XX-a după Cincizecime, 26 octombrie, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a oficiat...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova