Episcopul Filaret de Căpriana a slujit în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
14:12, duminică, 4 mai, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop Filaret Cuzmin

Mironosițelor femei, stând lângă mormânt, îngerul a grăit: Miresmele morților sunt cuviincioase, iar Hristos putrejunii S-a arătat străin. Ci vestiți tuturor că Domnul a înviat, dăruind lumii mare milă. (Tropar – glasul 2)
În ziua cinstirii Sfintelor Femei Mironosiţe, Duminica a III-a după Paști, 4 mai 2025, mulțime de credincioşi s-au adunat la Catedrala Mitropolitană “Naşterea Domnului” din capitală, pentru a participa la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, de către Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana și clericii Catedralei.
Sfintele Femei Mironosițe au fost precum fecioarele înțelepte cu candelele aprinse care au ieșit în întâmpinarea Mirelui Hristos Cel Înviat, cu miresme ca să ungă trupul Mântuitorului. Sfintele femei și-au umplut vasul lor de alabastru cu mir de nard de mare preț prin virtuțile creștinești, prin rugăciune și smerenie, prin tăcere și bună cuviință, prin discreție și sfințenie, de aceea s-au învrednicit astăzi a fi pomenite în calendarul Bisericii Ortodoxe.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre încredințarea, de către înger, a femeilor mironosițe, privind Învierea Domnului, când au venit a treia zi la mormânt ca să ungă trupul Lui cu miresme. Totodată, a arătat că Duminica Sfintelor Femei Mironosițe este zi de sărbătoare pentru toate femeile creștine, avându-le pe acelea drept pildă de urmat.
„Faptul că Biserica noastră prăznuiește astăzi pe Sfintele Femei Mironosițe, am putea considera duminica aceasta drept Duminica Femeii Creștine. De aceea dvs, doamnele, care umpleți biserica de multe ori în număr mult mai mare decât bărbații, vă urăm – La mulți ani! Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru prezența, jertfa și căldura sfântă cu care umpleți bisericile noastre.
Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu să învățăm de la femeile mironosițe curajul de a-L căuta pe Hristos în rugăciune, credința puternică în Învierea Lui și bucuria de a ne întâlni cu El în fiecare duminică și sărbătoare în Biserica Sa, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin!”.
La final, ierarhul a felicitat pe doamnele și domnișoarele prezente la Sfânta Liturghie.
Sursa: Mănăstirea Căpriana







































În Duminica a 27-a după Cincizecime, 15 decembrie 2025, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul și Dreptul Filaret cel...
Biserica Ortodoxă pomenește în rugăciuni la data de 14 decembrie, pe Sfântul și Dreptul Filaret cel Milostiv (+792), ocrotitorul ceresc...
În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Mitropolitană a...
Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugați-vă pentru noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, duminică, 16 noiembrie 2025, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Filaret, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în duminica a XX-a după Cincizecime, 26 octombrie, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a oficiat...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău