Episcopul Ioan al Sorocii, a săvârșit sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în biserica „Icoana Maicii Domnului „Egumena Sfântului munte Athos”” a schitului de călugărițe „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur” din s. Șuri, r. Drochia
20:59, sâmbătă, 17 iulie, 2021 |

Sâmbătă, 17 iulie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în biserica „Icoana Maicii Domnului „Egumena Sfântului munte Athos”” a schitului de călugărițe „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur” din satul Șuri, raionul Drochia.
La această slujbă au participat ieromonahul SAVATIE (Cvasnîi), duhovnic-administratorul schitului, prot. Pavel VULUȚĂ, protopop de Drochia, prot. Nicolae CRAVEȚ, protopop de Soroca, alți slujitori, obștea monahală și pelerinii veniți din diferite localități.
După Liturghie Episcopul Ioan a adresat mesaj de felicitare cu ocazia sărbătorii, dar și gândurile părintești ale Întâistătătorului pentru nevoitoarele acestui locaș monastic.
Schitul de maici „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur” din satul Șuri, raionul Drochia a fost înființat în anul 2007, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la inițiativa părintelui duhovnic SAVATIE.
În prezent aici se desfășoară lucrările de înălțare a bisericii principale, dar și a unor edificii auxiliare.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/


























Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău