Episcopul Nicolae a slujit în Duminica I după Pogorârea Sfântului Duh (a Tuturor Sfinților), la catedrala eparhială din or. Comrat
15:08, duminică, 30 iunie, 2024 | Cuvinte-cheie: comrat, Duminica I după Rusalii, episcop nicolae rosca

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Anatolie, arhiepiscop de Cahul și Comrat, episcopul-vicar, Preasfințitul Nicolae, episcop de Ceadîr-Lunga a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în duminica I după Pogorârea Sfântului Duh (a Tuturor Sfinților), la catedrala eparhială „Sf. Ioan Botezătorul” din Comrat.
Ierarhului i-au coliturghisit soborul de slujitori iar răspunsurile liturgice au fost date de corul arhieresc al eparhiei de Cahul și Comrat.
Ierarhul a vorbit celor prezenți despre sărbătoarea de azi în care facem pomenirea Tuturor Sfinților celor de pretutindeni, din toată lumea, de la Miazănoapte la Miazăzi: Duminica aceasta este rânduită să amintească pe toți sfinții cunoscuți și necunoscuți, câți au existat în istorie. Sfânta Biserică ne pune înainte, cu acest prilej, un text din Sfânta Evanghelie după Matei, care vorbește despre datoria de a ne mărturisi credința, așa cum sfinții, mai ales martirii și mărturisitorii, au murit pentru această mărturisire, iar ceilalți s-au sfințit trăind adevărurile de credință din tot sufletul, din tot cugetul, în smerenie, în dragoste, în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor.
***
De mâine, 1 iulie 2024, începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel care va ține până pe 12 iulie 2024.
Spre deosebire de celelalte posturi, în special de cel al Paştelui, Postul Sfinţilor Apostoli este mai puţin aspru. Rânduielile şi Învăţătura din Ceaslovul Mare ne arată cum trebuie să ţinem acest post. Astfel, în zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume, gătite fără untdelemn, iar marţi şi joi se poate consuma untdelemn şi vin. Sâmbăta şi duminica se poate mânca peşte. Dacă în acest răstimp cade o sărbătoare mai mare în zilele de miercuri şi vineri se dă dezlegare la untdelemn şi vin, iar în zilele de luni, marţi şi joi se dezleagă la peşte. La hramuri și la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (7 iulie) se dă dezlegare la pește, în orice zi a săptămânii ar cădea.
Vă dorim un post binecuvântat cu fapte bune și cu mult folos duhovnicesc!
Sursa: https://ciuflea.md










Viața din gulag prin ochii unei supraviețuitoare. La Comrat a fost inaugurată o expoziție dedicată Eufrosiniei Kersnovskaia, unde au fost...
Luni, 20 ianuarie 2025, Biserica Ortodoxă prăznuiește Soborul Sfântului Slăvitului Prooroc Înaintemergător și Botezător al Domnului, Ioan, glasul care strigă...
Sâmbătă, 26 octombrie 2019, în ziua pomenirii Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova...
Pomenirea dreptului cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii...
Luni, 25 decembrie 2017, în ziua prăznuirii Sf. Ierarh Spiridon, PS Anatolie a liturghisit în satul Beşalma din Municipiul Comrat....
Bucură-te, Portăriţă bună, care deschizi credincioşilor uşile Raiului! Joi, 26 octombrie 2017, în ziua pomenirii Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, ÎPS...
În Duminica Sf. Apostol Toma (a doua după Paști), PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat a săvârșit Sfânta Liturghie...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău