Episcopul Siluan a liturghisit în Duminica a XI-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
13:15, duminică, 24 august, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

În Duminica a XI-a după Cincizecime cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Evanghelia acestei Duminici ne învață că Dumnezeu, în bunătatea Sa, ne iartă mulțimea păcatelor, dar ne cere și nouă să iertăm greșelile aproapelui nostru. Dacă omul refuză să ierte, harul iertării se preschimbă pentru el în judecată, iar Dumnezeu îngăduie încercări prin care cel nepăsător să învețe, cu durere, ceea ce nu a primit cu bucurie de bunăvoie.
Toți suntem datori înaintea lui Dumnezeu mai mult decât ar putea fi cineva dator fratelui său. Totuși, El, în iubirea Sa nemărginită, este gata să șteargă datoria fiecăruia dacă și noi, la rândul nostru, iertăm datoriile mărunte ale semenilor. Sfântul Isaac Sirul spune: „Inima milostivă este un foc pentru întreaga creație… și pentru oameni, și pentru păsări, și pentru dobitoace, și pentru toată zidirea. Din pomenirea lor izvorăsc lacrimi și din multa milă și nemărginită milostivire se micșorează inima.” Astfel, cel ce învață să ierte, acela începe să iubească cu adevărat.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Siluan a arătat că fiecare dintre noi este datornic lui Dumnezeu pentru nenumăratele sale păcate. Și totuși, Domnul nu ne cere altceva decât să ne străduim să urmăm pilda Lui de bunătate și de iertare. De aceea, să cerem în rugăciune puterea de a ierta, amintindu-ne cât de mult iartă Dumnezeu în fiecare clipă greșelile noastre, în timp ce noi cu greu trecem peste slăbiciunile celor de lângă noi.
Fie ca lumina Evangheliei de astăzi să ne deschidă sufletele și să ne ajute să rostim cu credință și cu inimă curată: „Şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.”
Sursa: https://manastireacurchi.md/





























În prima duminică după Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie...
Vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și...
În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
