Eroii zilelor noastre: Mesaj de recunoștință, încurajare și solidaritate - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Eroii zilelor noastre: Mesaj de recunoștință, încurajare și solidaritate

19:33, marți, 14 aprilie, 2020 |

Dragi slujitori, medici, polițiști, voluntari, autorități, care lucrați și activați în scumpa noastră țară, Moldova, către toți cei care vă jertfiți pentru binele aproapelui, doresc să vin cu un mesaj de recunoștință și încurajare!

,,Nu este faptă mai mare și măreață, decât a-și pune cineva sufletul pentru aproapele său”. ( Ioan 15, 13) În orice vreme și timp, omul care a avut curajul să se jertfească pentru binele aproapelui, a fost considerat erou, binefăcător. Totul pornește din gândurile care le avem și scopul cel mai important, stabilit, al vieții. Există un eroism psihologic, atunci când omul își depășește fricile sale și pune mai presus de toate: viața celui de lângă el. Acest mod de gândire evanghelic, face mamele eroine, deasemenea și pe medici, salvatori, autorități, preoți. Dorința și puterea care se unesc pentru binele oamenilor, sunt daruri de la Dumnezeu și capacități ale unui suflet bun. Din această gândire eroică, evanghelică, se nasc faptele iubirii curate. Mai presus de toate, ,,eroismul este munca fără nădejde de răsplată, energia morală, nobleţea şi demnitatea vieţii”, spunea un filosof, iar Domnul nostru Iisus Hristos spune mai mult ,,Bucuraţi-vă și vă veseliți, căci plata voastră multă este în ceruri”! (Matei, 5, 12)

Există un postulat: omul are trup și suflet! De acestea omul are grijă singur, și e mare înțelepciune dacă prioritatea o are sufletul, așa încât starea lui se răsfrânge asupra trupului, prevenind astfel un rău care se poate întâmpla. În medicina chineză, care e una deosebită, se deosebește un mod de măsurare a însănătoșirii, care e definit în felul următor: ,,dacă ai reușit să scoți răul din suflet, ești aproape vindecat”.

Dar, dacă totuși, ai ajuns să te îmbolnăvești, atunci ajungi pe mâna preotului și a doctorului.

Aceste două mari forțe ale statului, împreună cu autoritățile oficiale, stau la straja bunăstării trupești și sufletești ale cetățenilor.

Astăzi, vedem cu toții, medici-eroi, care i-au chipuri de înger și fac tot posibilul de a acorda ajutor oamenilor bolnavi. Bolnavi au fost mereu, dar epidemia Covid-19, a creat o stare apăsătoare prin înalte pericole la care suntem expuși: molipsire, frică de moarte și doar eroii acceptă a face drumul samarineanului milostiv până la capăt.

Dragi lucrători din sistemul medical, vă mulțumim, vă apreciem și vă asigurăm că ne rugăm pentru sănătatea Dvs și a întregului popor, și chemăm în ajutor, pe Dumnezeu, Doctorul suprem; pe Maica Domnului, Vindecătoare Preaminunată, al Căreia Chip Minunat și Făcător de Minuni îl avem pe ,,Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț”; pe Sfinții Arhangheli și Îngeri, Păzitori ai vieții noastre; pe Sfinții Tămăduitori de boli: Sf. Pantelimon, Sf. Nectarie de la Eghina, Sf. Luca Chirurgul, Sf. Sfințit Mc. Haralambie, Sff. Cozma și Damian; pe Sf. Cuv. Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei și pe toți sfinții.

Nădăjduim că, Bunul Dumnezeu ne aude rugăciunile și vă întărește să fiți biruitori asupra morții, cu Hristos Cel Înviat! Să ne asumăm fiecare Crucea, că doar prin Ea, ajungem și realizăm Învierea! Învierea aparține tuturor, trebuie să ne-o însușim! Să ne ținem cu toții de corectitudine, omenie, bună credința, așa încât Dumnezeu este omniprezent. Fiecare să-și facă cu demnitate serviciul: acolo unde este pus, cât poate, cerând ajutorul lui Dumnezeu.

În același context, mă bucur foarte mult, pentru preoții care slujesc Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, prin care cerem de la Dumnezeu, în forma cea mai înaltă posibil omenește, tot darul, toată vindecarea și bunăstarea.

Indiferent dacă cu enoriași sau nu, Preacucernici și Preacuvioși Părinți, să slujiți Sfintele Liturghii, să împărtășiți oamenii acasă cu Sfintele Taine, să-L propovăduiți pe Hristos!

Suntem chemați cu toții la manifestarea dragostei către aproapele și către Dumnezeu. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea (Matei, 22, 36-40).  După dragostea evanghelică față de aproapele, spune Sf. Teofan Zăvorâtul, va fi judecata lui Dumnezeu asupra fiecărui om.

Biserica, cu preoții și credincioșii ei,  se roagă pentru conducerea țării și pentru tot poporul ei. Pentru sănătate, pace, prosperitate, bunăstare, statornicie, ferire de dușmani și mântuire sufletească. „Esenţa creştinismului este: a te dărui şi a dărui neîncetat altora lumină, pace şi bucurie.” Or, toți ne numim creștini!

Sunt recunoscător slujitorilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, care propovăduiesc credința dreptmăritoare și îndeamnă poporul la rugăciune. Rugăciunea curată coboară Mila Domnului peste noi. Aduc mulțumiri preoților care au făcut acte de caritate și filantropie medicilor, bolnavilor și persoaneleor în situații de risc. ,,Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”! (Matei 5, 16)

Mulțumesc tuturor creștinilor noștri care au citit Psaltirea cum am stabilit anterior, la ora 21.00, unde au fost pomeniți toți cei amintiți mai sus. Spune Domnul Iisus Hristos: ,,Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”! ( Matei, 18, 20) Binecuvintez ca și mai departe, creștinii care au posibilitatea, să citească acatiste și rugăciuni.

Doresc să vă încredințez dragi preoți, medici, polițiști, voluntari, autorități, binefăcători, care luptați corect pentru stoparea și vindecarea noii epidemii, că Hristos privește la voi cu dragoste! Nimeni să nu lupte contra Bisericii, dar să lupte pentru salvarea omului de la deznădejde, boală, moarte trupească și moarte sufletească. Biserica vă este aliatul cel mai bun și de preț, deoarece Hristos – ,,Calea, Adevărul și Viața” (Ioan, 14, 6) – e Conducătorul Ei.

Hristos poate fi printre bolnavi dar și printre medici. Chipul lui Dumnezeu este în fiecare om: să ne tratăm unul pe altul cu iubire creștină, ca și cum Dumnezeu este de față, de fapt cum și este!

Vă încurajez dăruirea Dvs în numele slujirii evanghelice, și vă numesc urmași ai lui Hristos.

Vă doresc tuturor multă sănătate, putere trupească și sufletească, înțelepciune, empatie, gânduri de pace, conștiință împăcată,  rugăciune sfântă, dragoste față de Dumnezeu și aproapele, și doriri de  tot binele, pentru Dvs și pentru familiile Dvs!

Nădăjduim și credem, că vom ieși cu bine din această perioadă pedagogică, pentru Milostivirea lui Dumnezeu și pentru bunătatea pe care trebuie să o arate fiecare celui de lângă el!

Cu dragoste părintească,

rugător către Bunul Dumnezeu,

+ PETRU,

Episcop de Ungheni și Nisporeni

mun. Ungheni, 2020

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com