Eroismul cotidian de a descoperi Iubirea

Nimic nu are o putere mai mare de a smulge pe cineva din ghiarele deznădejdii, decât gândul că exiști în inima cuiva, care te privește prin ochii lui Dumnezeu și e gata să își riște până și veșnicia pentru tine. (Paul Siladi)

A te face înțeles de cititorul de azi – un orășean al secolului XXI, ce are la îndemână tehnologiile moderne ale vitezei și comunicațiilor – nu e simplu lucru. Acesta e citit, sau crede cel puțin, având uriașe surse “veridice” din internet; e informat – adică știe ce se întâmplă în orice colț al globului, la fundul oceanelor sau în cosmos; e ticsit cu diferite concepte psihologice, sociale, politice, etc.; este captat de plăcerile ce i le pune tot această civilizație la dispoziție și … e grăbit! Adesea nu are timp nici să mediteze la toate aceste tentații pe care i le oferă, sau i se pare că i le oferă civilizația actuală.

Tot mai puțin însă, omul de azi are posibilitatea de a se uita înlăuntul său și a se lăsa în voia acelui fior – care nu știe de unde vine și unde se duce! – și … a se bucura. A se bucura alături de familie, de prieteni și în intimitatea sa, alături de Creatorul său. De fapt, adesea nici nu apucă să-l descopere, sau dacă a simțit cândva o chemare, aceasta este înghițită de larma și tentațiile ademenitoare, ispititoare și uneori atât de seci ale zilei…

Eroismul cotidian – este titlul unui nou volum al teologului clujean, Paul Siladi, în care autorul își propune să vorbească cu cititorul de azi al civilizației virtuale, despre cele mai subtile lucruri, care țin de relația lui cu sine însuși, cu aproapele și cu Dumnezeu. Despre acea bucurie, pe care o putem descoperi în adâncul sufletului, dacă facem efortul de a o căuta. Și despre eroismul zilnic, necesar pentru aceasta…

Paul Siladi este cunoscut publicului după câteva cărți, în care tălmăcește pe înțelesul omului modern apoftegmele, sau spusele pline de înțelepciune ale părinților din pustiul egiptean. Ba chiar reușește să ne transmită o simpatie deosebită, prin căldura cu care ni-i prezintă și ne face să-i simțim aproape ca pe niște casnici ai noștri…

Aceștia au dus o viață cu aspre “restricții” benevole, inspirați de dorința de cultivare în sine a dragostei evanghelice, smereniei, răbdării. Convinși că doar avansând în aceste virtuți, devenind ei înșiși mai buni, îi pot ajuta și pe cei din jur… Rămânem uimiți de maximalismul, care îi împingea uneori la gesturi extreme, dar îi și vădea capabili de fapte extraordinare… Pentru noi, oamenii de azi acestea rămân mai mult de domeniul fantasticului, sau al minunilor imposibile, uitând că la Dumnezeu totul e posibil, atunci când este credință…

Stareții mai avansați veneau cu niște răspunsuri la solicitarea ucenicilor lor – care erau adeseori paradoxale, dar pline de tâlc și înțelepciune. Teologul Paul Siladi încearcă să extragă seva și parfumul acestor sfaturi, tâlcuind-le în limbaj modern. Propunându-și totodată, fiind o călăuză pentru cititorul de azi, să-l protejeze, cum zice autorul, de extremele în care poate cădea – râvna excesivă, sau indiferența. El e convins că aceste rețete ale sfinților din vechime îl pot ajuta pe contemporanul nostru, prins în capcana silogismelor moderne, să redescopere vechile, dar mereu actualele adevăruri. Totul e ca acestia să fie și asumate – atunci  ne pot provoaca o sincera uimire și admirație.

Surprinzând acea delicată fațetă a dragostei- căci despre asta în cea mai mare măsură ne vorbesc eroii patericurilor – autorul încearcă să propună suavitatea și tandrețea ei ca remediu la problemele cititorului de azi. Totuși regăsirea acesteia în adâncul inimii bolnave a omului modern, trece printr-o luptă dusă într-o dimensiune subtilă, abia tangibilă, a gândurilor, închipuirilor. Secretul rezidă, așa precum am mai menționat, în faptul că nu doar prin lectură și expectativă, ci prin asumare și practicare, aceste rețete pot da rezultate.

Acesta e și principiul de care se conduce Paul Siladi. Astfel, trecând prin capcanele, desișurile celui care pornește pe calea lucrării virtuților – or aceasta este sinuosul drum spre descoperirea dragostei în propria inimă – autorul este cu adevărat aproape de cititor. Prin observațiile fine cu referire la stările sufletești fluide, vagi, paradoxale, surprinse cu atenție. Astfel experiența ia forma unor cuvinte lucrătoare, de real ajutor, având puterea convingerii.

Limbajul teologului, cu lecturi vaste, cu interese variate, în care psihologia ocupă nu ultimul loc, este unul savuros, reușind să suprindă    semiumbre, miscări subtile ale sufletului și psihicului uman. Autorul reușește să explice până și inexplicabilul, dându-i noimă și invitând cititorul să-i cerceteze profunzimile. Cu același scop – să-l ajute pe cititor să-și formuleze acele întrebări capabile să-l aducă spre Dumnezeu- cel pe care, intuitiv, îl căutăm fiecare dintre noi, pe parcursul vieții.

Cât de mult îi reușește ne putem convinge citind cărțile domniei sale – Riscul Iubirii…, gustate și apreciate de publicul cititor din România.

***

In volumul Eroismul cotidian, scriitorul își propune să-l aducă mai aproape de publicul autohton pe un renumit teolog al sec. XX, supranumit părinte al creștinismului citadin, Thomas Hopko.

Reprezentant al ortodoxiei americane, părintele Thomas Hopko (1939-2009), a fost interesat din tinerețe de cele mai vaste domenii ale spiritului uman, în care credința, religia se împletesc cu filosofia, jurnalismul, etc.. A fost mai mulți ani profesor, apoi decan al Seminarului Teologic Ortodox “Sfântul Vladimir” din New-York. Apreciat în mediile de specialitate pentru tratatele sale teologice fundamentale, publicul larg l-a îndrăgit pentru emisiunile și podcasturile radiofonice de mare audiență, în care răspundea la cele mai stringente întrebări ale ascultătirilor. Este cunoscut și prin articolele sale, în care se exprimă asupra unor teme disputate ale timpului – homosexualitatea, preoția femeii, etc. A fost căsătorit cu Anne Schmemann, (fiica renumitului teolog A. Schmemann), cu care a avut 5 copii și 15 nepoți.

Cele 55 de sfaturi pentru creștinii zilelor de azi le publică la rugămintea numeroșilor fii duhovnicești – urmând modelul dialogului dascăl-ucenic al sfinților pustiei. Fiindu-i, de asemenea, scrierile lor o sursă de inspirație.

Preotul și jurnalistul american se adresează creștinilor, sau celor ce doresc să ducă un mod de viață creștin în condițiile orașului modern – a larmei, vitezelor, stresului și altor provocări ale epocii.

Aceste sfaturi, pe care T. Hopko le publică într-o formă comprimată, dar și cu unele scurte explicații, autorul Eroismului cotidian  – de asemenea cu experiență de jurnalist, timp de mulți ani, la postul de radio Renașterea, – le aduce mai aproape, cu propriile comentarii, publicului românofon. Miza, foarte corectă, este interesul reprezentantului culturii citadine, care nu renunță la valorile spirituale tradiționale, dar și a publicului larg de cititori.

…Alături de duhovnicul americn, de sfinții patericurilor, Paul Siladi are același scop: de a da o mână de ajutor celor care doresc să descopere în sinele pustiit de larma lumească, de mercantilismul epocii, Dragostea evanghelică. Dragostea pentru semeni, pentru întreaga creație și pentru propria persoană.

Acestea fiind aspecte deosebit de actuale pentru omul secolului XXI, care abandonându-se în brațele plăcerii, se trezește adeseori dezbrăcat de hainele acceptării de sine, a încrederii. Și de aceea ușor cade pradă deznădejdii – un flagel generalizat al epocii.

Sfaturile părintelui T. Hopko sunt trecute de autorul român prin prisma propriei erudiții și a fibrei sale sufletești, fine și delicate, dându-le o plus valoare în fața unui cititor atent, aflat în căutarea adevărului.

Prin comentarii la sfaturile lui T. Hopko, Paul Siladi inițiază propriul dialog cu cititorul. Precum mărturisește în introducere, multe din ideile mini-eseurilor cărții provin din discuțiile cu prietenii săi, cum îi numește cu smerenie pe fiii dihovnicești. Iar mulți dintre aceștia sunt chiar neofiți, oaspeți ai României, care au rămas cuceriți de spiritul și de cultura românească – inclusiv grație autorului, care știe să vorbească pe înțelesul lor (acesta fiind un subiect de discuție aparte).

Paul Siladi denunță atent și franc cauza suferințelor omenești: iadul care mai persistă în inimile noastre. Dar acesta, sfărâmat și biruit de Hristos, poate fi  transformat totuși în adevărat rai pământesc  – cu condiția de a fi umplut cu prezența lui Dumnezeu…

Cum reușește autorul să fie convingător? Se pare că prin faptul de a trece prin laboratorul sufletului său toată tristețea și angoasa omului modern, împărătășindu-și cu blândețe, smerenie, gândurile, observațiile și sfaturile. Astfel, fără să vrea, transmite printre rândurile scrise cu luciditate, curaj, dar și o suavitate aparte, adevarata grijă părintească.

O idee de care e fascinat Paul Siladi și către care ne împinge cu grația scrisului său: cunoașterea, cu luciditate, de către fiecare a propriei bezne, a acelor “pulsiuni haotice ale emoțiilor, dorințelor” care ne dirijează adesea, fără să ne dăm seama. Haosul provoacă tensiune – viața  spirituală ar fi deci o încercare de a face ordine în haosul interior – astfel argumenteaza autorul ideea acestei cărți. Luciditatea nu este capabilă să vindece rănile, dar ea ne oferă înțelegerea propriei neputințe și necesitatea de a-L căuta pe Dumnezeu și de a-L avea tot timpul în centrul vieții noastre, susține autorul, alături de T. Hopco.

Desigur, continuă autorul român, calea aceasta pare “un act eroic și nebunesc ce frizează imposibilul” – dar bucuria cerească  ce promite să ne umple în schimb suferința, este una ademenitoare. Astfel, savuros, paradoxal, în stilul prietenilor săi din pateric, reușește autorul să intrige cititorul modern, provocându-i “aha”-ul salvator.

Un dușman important al vieții duhovnicesti este uitarea. Numind-o “unul dintre uriasii Diavolului”, Paul Siladi explică foarte argumentat mecanismele prin care lucrează aceasta: “obliterarea gândului la Dumnezeu în momentele cheie, este incapacitatea de a face în timp real legatura între ceea ce stim și ceea ce ni se întâmplă.” De aceea se cere un efort permanent de acordare a mișcărilor sufletesti, a acțiunilor, cu ceea ce stim, spune autorul. Argumentând în limbajul omului de azi, “recent”, autorul racordează ideile părinților duhovnicești din vechime cu cele ale psihologiei moderne. Astfel acestea fiind mai accesibile și pe înțeles.

Toate aceste gânduri, acțiuni, gânduri care ordonează gânduri și de aici și viața noastră întreagă, par a fi un soi de “joc de-a mărgelele”. Adică, un efort intelectual, cu ajutorul căruia are loc schimbarea în interiorul cititorului, ordonarea propiului univers și implicit a universului din jur. Paul Siladi ne descoperă, după T. Hopko și alți autori creștini, că universul mental al fiecărui individ este o forță, care formează o unitate cu cea a tuturor celor care se roagă. Și forța totală crește, în dependență de numărul celor care se unesc în acestă lucrare.

Căutarea păcii interioare, atât de râvnită de omul de azi, implică amintirea permanentă – pe cât este posibil – a lui Dumnezeu, iar aceasta necesită ordine, disciplină. Totuși, în asemenea domenii delicate, acestea necesită să fie echilibrate de discernământ, chibzuință, măsură. Altfel, patima mândriei este în stare să reducă la zero tot efortul de cunoaștere a lui Dumnezeu și instalează în adâncul sufletului idolul întunecat al iubirii de sine.

La sfatul lui T. Hopco de a te ruga nu așa cum crezi că trebuie, dar așa cum poți, cum te inspiră Dumnzeu să te rogi, P. Siladi adaogă: “rugăciunea făcută așa cum poți, fără așteptări și iluzii, te poate coborâ în adâncul tău cel mai de jos. În sinele cela ascuns, pe care doar Domnul îl cunoaște”. Astfel autorul remarcă legătura cu o calitate importantă, dar greu de dobândit a vieții creștine – smerenia. Pe care, spune el, începi să o clădești atunci când renunți la felul “cum trebuie” și te resemnezi cu mai simplul – “cum poți” să te rogi. Anume atunci vine și acea scânteie a focului divin în sufletul rănit de “singurătatea irespirabilă a Creației“.

Unica ieșire din această singurătate este Dumnezeu, zice autorul, care o înfrânge, prin coborârea sa în istorie. Astfel “Dumnezeu îi devine mai intim omului decât el își este sie însuși” – o concluzie, care ar putea constitui poate motto-ul unei viitoare cărți!

Autorul consideră eforturile omului contemporan de a menține în cotidianul său obositor, în zgomotul orașelor și al internetului, gândul la Dumnezeu,  drept eroism. Un eroism, care are și o răsplătă pe măsură.  Pentru că, citându-l pe Paul Siladi – “cel mai profund eu al omului este tocmai Dumnezeu, cel care se află în interiorul inimii sale și strigă de acolo, chemându-l în căutarea sinelui”.

Prin volumul său, Eroismul cotidian, Paul Siladi, alături de unul din autorii săi preferați, Thomas Hopko și alți scriitori duhovnicești, vine să ne transmită mesajul că și în iureșul vitezelor fantastice, a junglei citadine – apanajul  omului modern – e posibilă descoperirea Dragostei divine, ce poate lumina Universul întreg.