Este extrem de periculos să fie perturbate regulile vieţii duhovniceşti – regulile în care mărturisirea premerge Împărtăşaniei

Este extrem de periculos să fie perturbate regulile vieţii duhovniceşti care există dea-lungul veacurilor în Biserica noastră – regulile în care mărturisirea premerge Împărtăşaniei.

În cadrul discuţiilor pe marginea Proiectului documentului „Despre pregătirea către Sfânta Împărtăşanie”, îşi exprimă opinia părintele Protoiereu Vladimir Gamaris, Protopopul circumscripţiei Ramenskoe al Eparhiei de Moscova, parohul Catedralei Sfintei Treimi şi bisericii Sfinţilor Mucenici Boris şi Gleb din oraşul Ramenskoe, regiunea Moscova.

Eu consider că acest document trebuie privit în primul rând ca un îndrumar teologic pastoral. Unii comentează proiectul documentului „Despre pregătirea către Sfânta Împărtăşanie”, spunând că „trebuie să ne pregătim cu întreaga noastră viaţă”. Dar oare acest fapt anulează necesitatea de a ne purifica sufletul în Taina Pocăinţei înainte de Împărtăşanie – aşa cum ne îndeamnă de-a lungul secolelor ierarhul Teofan şi toţi sfinţii Bisericii noastre? Este foarte rău dacă omul se spovedeşte doar formal. Mirenii, cei care îşi petrec viaţa în griji lumeşti, în munci utile şi distracţii  nefolositoare, au nevoie de pregătire duhovnicească, astfel încât, măcar înaintea Sfintei şi Dumnezeieştii Împărtăşiri să se lepede de deşertăciune, să inspire oxigenul veşniciei. Spovedania va fi formală la acei oameni care vor îndrăzni să se apropie de Sfântul Potir din mers, fără nicio pregătire duhovnicească şi trupească.

 Ierarhul Teofan Zăvorâtul scrie în „Scrisorile către diferite persoane, despre diferite întrebări de credinţă şi viaţă”, că atunci când aştepţi un oaspete drag, vei face ordine în toată casa ta, vei curăţa şi spăla totul – atunci, cum tu, năzuind să primeşti în casa sufletului tău pe Dumnezeiescul Oaspete, cutezi să-ţi laşi sufletul necurăţat prin Taina Pocăinţei? Regulile existente ale vieţii duhovniceşti s-au format în Biserica noastră nu într-o singură zi, ci aceste reguli există de-a lungul secolelor. Milioane de oameni s-au nevoit spre mântuire şi s-au mântuit în Biserica noastră.

În ultimii ani s-a mărit numărul credincioşilor în parohiile noastre. Eu văd cât de mulţi oameni de vârstă medie, mult tineret, mulţi copii au început să frecventeze biserica. Pentru ca tuturor să le fie mai comod să se mărturisească şi să se împărtăşească, noi am început să slujim câte trei Liturghii duminicile şi de sărbători: o Liturghie foarte devreme şi una mai târziu în Catedrală, şi o Liturghie „pentru copii” în Biserica Sfinţilor Mucenici Boris şi Gleb. Sunt atât de mulţi copii, încât noi amenajat în curţile bisericilor terenuri de joacă pentru micuţii parohieni. Toate acestea vorbesc despre faptul că Biserica Ortodoxă Rusă este pe calea cea bună, că ordinea vieţii noastre duhovniceşti este corectă.

Întreaga lume creştină priveşte cu speranţă spre Biserica noastră, văzând puterea ei duhovnicească. Eu cred că noi nu trebuie să copiem entuziasmaţi obiceiurile vieţii spirituale de peste hotare, de la cei care înşişi mărturisesc despre decăderea lor duhovnicească, despre faptul că mulţi dintre credincioşii lor nu au nicio dorinţă să vină la mărturisire şi să ducă o viaţă înduhovnicită. Dacă perturbăm ordina stabilită în viaţa noastră spirituală, riscăm să o distrugem în vieţile milioanelor de mireni.

Apropo, întrebarea nu constă în frecvenţa împărtăşaniei. Poţi să te mântuieşti şi poţi să pieri atât dacă de împărtăşeşti exagerat de des, cât şi atunci când o faci foarte rar. Frecvenţa împărtăşaniei depinde de starea lăuntrică a omului. Sfântul şi dreptul Ioan de la Kronştadt obişnuia să se împărtăşească aproape zilnic, el se ruga neîncetat, ducea o viaţă evlavioasă, în permanentă stare de pocăinţă şi smerenie.

Oponenţii Proiectului documentului afirmă că experienţa seculară a Bisericii noastre care insistă asupra pregătirii duhovniceşti, sporirii în evlavie, post, rugăciune, precum şi asupra spovedaniei înaintea Împărtăşaniei – poate fi trecută cu vederea. Asemenea atitudine duce la consecinţe îngrozitoare.  Anularea spovedaniei înainte de Împărtăşanie va aduce la aceea că majoritatea vor înceta să mai simtă nevoia mărturisirii, iar mulţi în general vor înceta să se mai mărturisească. În acelaşi timp ei se vor împărtăşi exagerat de des, fără pocăinţă… spre osândă. Aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel în 1 Corinteni 11, 29[1]: „Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului”.

 Proiectul documentului despre pregătirea către Împărtăşanie – unul solid şi foarte actual – a fost elaborat de Comisia Intersobornicească pentru viaţa şi practica parohială, apoi a fost redactat de un grup de lucru special, alcătuit de reprezentanţii şcolilor duhovniceşti. Ulterior proiectul a fost înaintat spre examinare Comisiei Intersoborniceşti pentru liturgică şi artă bisericească, după care a fost finalizat de Comisia Editorială Intersobornicească condusă patriarh. Şi totuşi, uneori acest document este atacat în internet. Internauţii constituie partea cea mică a turmei lui Hristos, în timp ce pe forumuri sunt prezenţi o mulţime de răuvoitori, oameni necredincioşi sau cu puţină experienţă spirituală. Cei care se cred înţelepţi propun mărturisirea rară şi împărtăşania deasă. Însă noi avem testamentul pocăinţei, cum scrie stareţul Nicon (Vorobiov). Noi toţi avem nevoie de pocăinţă – curată, profundă, cu lacrimi.

Majoritatea covârşitoare a slujitorilor şi practic toţi enoriaşii consideră că pravila de pregătire pentru Împărtăşanie descrisă în acest proiect este corectă şi cea mai potrivită pentru un creştin. Este extrem de periculos să fie perturbate regulile vieţii duhovniceşti care există dea-lungul veacurilor în Biserica noastră – regulile în care mărturisirea premerge Împărtăşaniei.

Proiectul documentului care va fi aplicat în întreaga Biserică conţine o îndrumare importantă: „Pregătindu-se către Sfânta Împărtăşanie, creştinul îşi cercetează conştiinţa, ceea ce presupune pocăinţa sinceră pentru păcatele săvârşite şi deschiderea conştiinţei în faţa preotului (duhovnic – N.T.) în Taina Pocăinţei. Mărturisirea înainte de împărtăşanie este o componentă importantă şi indispensabilă a procesului de pregătire duhovnicească, pentru că ea nu doar purifică sufletul înaintea primirii lui Hristos, dar şi mărturiseşte despre absenţa obstacolelor canonice pentru participarea în Euharistie”. Aceste cuvinte stârnesc proteste în rândul liberalilor bisericeşti care resping experienţa de veacuri a Bisericii. Recent unul din ei însuşi a mărturisit în blogul său de pe Facebook, precum că enoriaşii lui nu doresc să-l urmeze şi chiar se arată consternaţi la propunerea lui de a se împărtăşi fără de mărturisire.

Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat şi sfântul Înainte-Mergătorul Mântuitorului Ioan au început predica cu cuvintele „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. Pocăinţa şi rugăciunea neîncetată – iată despre ce au vorbit şi au scris sfinţii apostoli ai lui Hristos, precum şi cuvioşii şi drepţii părinţi din vechime şi cei din timpurile noastre. Despre aceasta sunt toate cărţile, toate scrisorile, toate cuvintele de învăţătură – atât ale cuviosului stareţ Serafim de la Sarov, cât şi ale dreptului părinte Ioan de la Kronştadt, ale sfinţiţilor părinţi Ignatie (Briancianinov) şi Teofan Zăvorâtul, şi ale cuvioşilor Lev, Macarie, Ambrozie, Varsonofie, Nicon, dar şi ale tuturor sfinţilor cuvioşi stareţi de la Optina. În mănăstiri, tinerii monahi în fiecare zi, chiar în fiecare oră îşi descoperă cugetul în faţa părintelui duhovnic căruia i-au fost încredinţaţi la tunderea în monahism de către egumen.

Multe păcate săvârşim noi în lume. În mulţi, viaţa spirituală abia de mai suflă. Dacă am renunţa la obligativitatea mărturisirii înainte de Împărtăşanie, atunci foarte curând ne-am pomeni în situaţia actuală a unor Biserici din străinătatea îndepărtată: o parte esenţială a enoriaşilor nu vor mai simţi nevoia mărturisirii dese, iar unii chiar vor înceta să se mărturisească. În Europa Occidentală bisericile sunt aproape pustiite. Recent am auzit de la preoţii catolici germani că ei s-au ciocnit cu o problemă gravă atunci când  mărturisirea a fost separată de Împărtăşanie: toţi se împărtăşesc, nimeni nu poate fi refuzat, însă unii nu se mărturisesc deloc şi chiar demonstrativ, deschis, trăiesc în păcate grele. Iar în condiţiile mărturisirii neobligatorii, preotul este lipsit de posibilitatea de a-l influenţa pe enoriaş, nu poate să-l corecteze duhovniceşte…

De-a lungul secolelor viaţa duhovnicească în Rusia s-a bazat pe legătura între aceste taine: te-ai pocăit şi te-ai împărtăşit, iar uneori, chiar şi te-ai pocăit, dar încă nu te-ai împărtăşit. Iar acum, „îmbunătăţitorii”[2] contemporani propun distrugerea vieţii duhovniceşti a milioanelor de credincioşi din Rusia şi resping acest proiect, redactat în academiile teologice şi preavizat pozitiv de structurile Consiliului Intersobonicesc şi de însuşi Preafericitul Patriarh.

Pălăvrăgesc unii despre renaşterea obiceiurilor apostolice, dar preferă să uite că Biserica în viaţa sa duhovnicească a trăit diferite perioade de dezvoltare. În timpul apostolilor nu a existat monahismul, nu a fost instituită Patriarhia, nu au existat gradele bisericeşti pe care le cunoaştem astăzi, nu au fost iconostase. Şi ce, acum trebuie să anulăm toate acestea, de dragul falsei raţiuni? Să renunţăm la tradiţia duhovnicească şi obiceiurile Bisericii, în care au fost crescuţi şi s-au nevoit spre mântuire zeci de generaţii de oameni pravoslavnici ruşi (N.T. – aş spune, nu numai ruşi)? Şi sfinţii noi mucenici şi mărturisitori ai Bisericii Ruse, care au suferit în timpul sovietic, au fost educaţi şi au crescut duhovniceşte anume în această tradiţie de pregătire spirituală către Împărtăşanie. Pregătirea spirituală este trăirea evlaviei.

 În secolul 16, sfinţitul părinte Grigore Palama, în predica sa „Despre Sfintele şi Înfricoşătoarele lui Hristos Taine” subliniază necesitatea mărturisirii înainte de Împărtăşanie: „Dacă, însă noi, cu rea conştiinţă şi neprimind în urma mărturisirii dezlegarea păcatelor de la cel care are puterea de a le dezlega şi lega… ne apropiem [de Sfintele Taine], atunci, de sigur, facem aceasta spre osânda noastră şi munci veşnice, respingând chiar îmbelşugatele daruri ale lui Dumnezeu şi îndelunga Sa răbdare pentru noi”.

 „Rara mărturisire în bisericile vorbitoare de limbă greacă este un fenomen vicios. El a apărut datorit faptului că majoritatea slujitorilor ortodocşi care au trăit în secolul 19 sub jugul otoman au fost necărturari. Puţini dintre ei aveau binecuvântarea de a primi mărturisirea credincioşilor, şi astfel, legătura între cele două Taine a fost pierdută. Totuşi, noi vorbim despre creşterea duhovnicească a omului… Ea trebuie să constituie expresia maturităţii duhovniceşti ai credinciosului. Noi înţelegem că omul poate creşte duhovniceşte fie dacă el cu regularitate îşi cercetează conştiinţa, fie se mărturiseşte, şi de aceea, nu putem separa cu totul aceste Taine… Ştiu că în Biserica Ortodoxă din America enoriaşii pot să nu se mărturisească luni la rând, dar să se împărtăşească des. Eu consider că acest fenomen este unul vicios, neîntemeiat” – este de părerea Arhiepiscopul de Germania şi Marea Britanie Mark Arndt).

Oponenţii mărturisirii înainte de Împărtăşanie afirmă: înainte de Paşti şi alte sărbători sunt mulţi credincioşi care vin la Împărtăşanie, şi este greu să stai în rândul interminabil la mărturisire, de aceea mărturisirea trebuie să fie anulată şi credincioşii să fie împărtăşiţi fără mărturisire. Le răspunde ierarhul Ioan Gură de Aur: „Eu ştiu că mulţi dintr-ai noştri vin la această Cină Sfântă cu prilejul sărbătorii. Deci, se cuvine, precum am spus adesea şi mai înainte, nu de dragul sărbătorii să ne împărtăşim, ci să ne curăţăm conştiinţa, şi doar atunci să ne atingem de Jertfa Sfântă. Călcătorul de lege şi cel necurat nu are dreptul nici în sărbătoare să se împărtăşească de acest Sfânt şi Înfricoşător Trup; iar cel curat şi care şi-a spălat păcatele prin pocăinţă sinceră are dreptul şi în sărbătoare, şi în orice altă zi să se împărtăşească de Dumnezeieştele Taine, şi este vrednic de a se îndulci cu Darurile Dumnezeieşti. Dar, întrucât, nu ştiu de ce, unii nu acordă atenţie acestui fapt, şi mulţi, încărcaţi fiind de nenumărate păcate, văzând sărbătoarea ce a venit, ca şi cum ar fi îndemnaţi de această zi, se apropie de Sfintele Taine, pe care nici nu e voie să privească cel care se află în asemenea stare, atunci pe aceştia pe care noi îi cunoaştem, noi înşine numaidecât îi vom îndepărta, iar pe cei pe care nu îi cunoaştem, îi vom lăsa în voia lui Dumnezeu, Cel care ştie tainele gândurilor fiecăruia; acum însă, să încercăm a corecta ceea în ce toţi evident greşesc…” (Cuvânt la Epifanie, 4) [1] comparaţi cu „Cuvântul la Naşterea Domnului” al Sf. Ioan Gură de Aur [2].

Proiectul documentului Consiliului Intersobornicesc mi-a plăcut. Aş dori ca acesta să fie adoptat fără schimbări sau cu schimbări minime, fără distorsionarea postulatelor principale.

 Traducere pr. Constantin Cojocaru
Sursa: Pravoslavie.ru

 [1] PG. 49. Col. 369–372; рус. пер.: Иоанн Златоуст, святитель. Творения. СПб., 1899. Т. 2. Кн. 1. С. 411–413.
[2] Там же. С. 403–404.
–-
[1] Citatul biblic inserat de traducător.
[2] Nota traducătorului: În original «введенские». Autorul face aluzie la „mitropolitul” Alexandr Vvedensky – unul din iniţiatorii şi inspiratorii mişcării schismatice de „înnoire” a Bisericii, loiali autorităţilor bolşevice şi susţinători al unor „modernizări” de gen episcopi căsătoriţi, desfiinţarea monahismului, posibilitatea divorţului în rândul clericilor, neobligativitatea Sfintelor Taine, etc. În limba rusă mişcarea este definită «обновленчество» – „înnoire”, „reformare”.