Este foarte important ca rugăciunea să fie însoțită de credință
15:03, luni, 29 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: bartolomeu anania, credinta, cunoștință, dimineata, directie a rugaciunii, micul dejun, post, practică, rasarit, rugaciunea, sfaturi duhovnicești, Sfinții Apostoli

Există și o direcție a rugăciunii: de obicei ne orientăm către răsărit, pentru că avem cunoștință de faptul că din partea răsăritului se va arăta Fiul Omului, ca un fulger, atunci când va veni să-i învieze pe toți și să-i judece.
Rugăciunea cea mai puternică este aceea care este însoțită de post. Nu de mult s-a citit în biserici o Evanghelie despre un copil demonizat, pe care Sfinții Apostoli, la rugămintea tatălui copilului, nu fuseseră în stare să-l vindece. Întrebat, după aceea, de către ei: Noi de ce n-am putut, Învățătorule, să-l vindecăm? li s-a spus că Acest neam de demoni nu poate fi scos decât cu post și rugăciune.
De obicei rugăciunea trebuie asociată cu postul și, din acest punct de vedere, chiar din viața obișnuită, este bine ca, dimineața, rugăciunea să fie făcută înainte de micul dejun. Aceasta presupune și o stare de post; minimă, dar este. Pentru că stomacul îmbuibat nu este prielnic rugăciunii. Asta o știm din practică. Este foarte important ca rugăciunea să fie însoțită de credință, credința însemnând și participarea intelectului de care v-am vorbit, adică o rugăciune conștientă de ceea ce poate ea.
Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 16-17


„Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a...
„Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine,...
Duminica samarineanului milostiv. Mitropolit Bartolomeu Anania – Predica la Evanghelia samarineanului milostiv. Predica rostită de către vrednicul de pomenire Mitropolit...
(LUCA 8, 41-56) În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; şi...
Mitropolit Bartolomeu Anania – Predică la Duminica a 13-a după Rusalii – Pilda lucrătorilor răi. „Ascultaţi altă pildă: Era un...
ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania – Predică la Duminica a 4-a după Rusalii – Vindecarea slugii sutașului. „Pe când intra în...
ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania – Predică la Duminica a 6-a după Paști – A Orbului din naștere (anul 2001)....

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău