Eveniment istoric la Biserica Sf. Spiridon al Trimitundei. A fost sfințit clopotul mare
19:43, joi, 4 august, 2022 | Cuvinte-cheie: biserica sf spiridon, spiridon al trimitundei

Joi, 4 august, în ziua pomenirii Sfintei mironisițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sf. Sfințit Mucenic Foca, la biserica Sf. Ierarh Spiridon al Trimitundei din Chișinău a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către parohul bisericii Prot. Mihail Bortă, ajutat de părintele Nicolae Pînzari.
La slujbă au participat enoriași ai comunității și un grup de copii participanți la Tabăra de vară “Cântăm și pictăm pentru Hristos”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul „Apostolițele Sf. Spiridon”, condus de către presbitera Magdalena Bortă, omagiată a zilei de astăzi.
După Sfânta Liturghie a fost oficiat un Tedeum, după care a avut loc sfințirea clopotului mare, care a fost importat recent din Federația Rusă.
La rugăciunea de sfințire s-a cerut lui Dumnezeu: „Atotțiitorule varsă în el puterea darului Tău, ca, auzind credincioșii robii Tăi glasul sunetului lui, să se întărească în evlavie și în credință (…) prin glasul lui să înceteze furtunile, vânturile și grindinile, viforul și tunetele cele înfricoșătoare, fulgerele și văzduhurile cele vătămătoare”.
Clopotul sfințit astăzi este al 7-lea și va completa setul de 6 clopote ale comunității. Are gravate pe el 4 icoane: Domnul Iisus Hristos, Maica Domnului, Sf. Irh. Spiridon și Sf. Irh Nicolae. A fost comandat și importat în Republica Moldova prin intermediul CLOPOTE RUSE SRL.
Setul de 7 clopote ale bisericii împreună cu dispozitivul clopotar electronic au fost donate pe parcursul a trei ani de către enoriași ai parohiei, din țară, dar și de peste hotare.
Luna acesta, la data de 25 august, biserica cu hramul în cinstea Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei, a Spitalului de urgență din Chișinău împlinește 5 ani de la punerea primei pietre la temelie.
Slujba de sfințire a Sfântului Prestol și prima Sfântă Liturghie au fost oficiate la data de 22 decembrie 2019, de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.
Sursa: https://biserica-spiridon.info/

















„Omul este ființă chemată să fie sprijin altui om” – Sf. Irh. Vasile cel Mare Cete de colindători, mici și...
„Credința adevărată nu se dovedește, se trăiește…” – din învățătura Sf. Spiridon Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei”, aflată pe...
Biserica Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, de pe lângă Spitalul de urgență din Chișinău își va serba joi hramul. Lăcașul...
Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” din Chișinău vă invită la Atelierul de colinde tradiționale, dedicat copiilor și adolescenților pasionați...
O icoană unicală și de o frumusețe rară, reprezentând Preasfânta Treime, a fost montată recent pe fațada turnului clopotniței Bisericii...
Joi, 8 mai, ora 17.00, la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” de pe lângă Spitalul de Urgență din Chișinău...
În noaptea sfântă a Învierii Domnului, biserica „Sfântul Spiridon al Trimitundei” din curtea Spitalului de Urgență din Chișinău a devenit...
