Exemplul lui Vladimir Putin: 24.000 de euro pentru cine adoptă un copil cu dizabilităţi
8:27, joi, 16 ianuarie, 2014 | Cuvinte-cheie: adopţia copiilor, copil, copil cu dizabilităţi, familie, Rusia

Rusia, sub emblema lui Vladimir Putin, continuă să ne uimească. La începutul anului 2014, Ministerul Protecţiei Sociale a regiunii Sahalin a adoptat o nouă măsură de sprijin social pentru copiii cu dizabilităţi.
Guvernul va aloca 1 milion de ruble (24.000 de euro) pentru familiile care vor adopta un copil cu handicap. Pentru a reduce riscul de a fi adoptaţi doar în scopul subvenţiei, autorităţile ruse vor monitoriza şi intregrarea în viaţa socială a acestor persoane cu disabilităţi.
O altă subvenţie forfetară de 100.000 de ruble, adică 2.400 de euro, va fi destinată părinţilor care însoţesc un copil cu handicap în călătorie, fie pentru tratament medical, fie pentru reabilitare sau de recreere.
„Ne vine o veste bună din Rusia”, a declarat Asociaţia Prietenii Copiilor (AIBI)
„Adopţiile naţionale vor permite să se facă mai mult pentru minorii cu dizabilităţi abandonaţi din regiune. Le va fi garantat – explică AIBI – nu numai dreptul de a avea o familie, dar şi dreptul la atenţia şi îngrijirea de care au nevoie şi pe care o vor găsi prin intermediul noilor lor părinţi.”
„O veste bună, dar cu rezerve”, spune în schimb Massimo Bonfatti, preşedintele organizaţiei O lume în mişcare, ale cărei proiecte principale, Humus şi Kavkas, sunt adresate populaţiei afectate de urmările accidentului nuclear de la Cernobîl, iar în Caucazul de Nord pentru acţiuni de pace între grupurile etnice.
„Teoretic e o ştire pozitivă, tratarea problemei disabilităţilor într-o realitate rusă – cea pe care noi o cunoaştem şi unde handicapul este ascuns şi considerat o ruşine. O astfel de măsură este capabilă să dea societăţii demnitate şi drepturi. Pe de altă parte, e o ştire ambiguă, parţială (pe cât ne este dat să ştim în acest moment, nu ni se precizează despre care tipuri de dizabilităţi este vorba: fizice, psihice, senzoriale sau toate la un loc) şi care ne lasă perplecşi”, a declarat Massimo Bonfatti.
„Totul depinde de ce fel de control social există asupra familiilor adoptive. De exemplu, excluderea familiilor în care se abuzează de alcool, de evaluarea a ceea ce înseamnă pentru o familie rusă astăzi suma de 24 mii de euro”, a mai subliniat el.
Rezerve care nu neagă faptul că în Rusia se găsesc fonduri pentru social, în timp ce în Europa aceste fonduri sunt tăiate.
sursa stiripentruviata.ro

La un an de la legalizarea uniunilor între persoanele de același sex în Italia, cifrele arată că numărul homosexualilor care...
Mama nu putea face copii din cauza unui virus. A rămas însărcinată o dată și a pierdut sarcina la 4...
În cea de-a patra serie a filmelor sub acoperire, un angajat al Planned Parenthood examinează rămăşiţele sfâşiate ale unui fetus...
Unde se hrănește unul, se va găsi o bucățică de pâine și pentru celălalt, iar unde mănâncă ceilalți, se va...
Un copil de 4 anişori stătea în vecini de un bătrân a cărui soţie murise de curând. Copilul, văzând bătrânul...
Mama Mia – femeia care crește peste patruzeci de copii Trăim într-o lume intoxicată de vorbe şi ideologii. Chiar şi...
Viața lui Laurie Burk s-a schimbat la vârsta de 19 ani în urma unui avort. Dar acest avort a însemnat...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău