Exorcizările (Nesfinţii Sfinţi) (I)

Eu am fost numai o singură dată la exorcizări la egumenul Adrian, dar a fost mai mult decât de ajuns. În biserica plină până la refuz  răsunau ţipete deznădăjduite şi, în adevăratul sens al cuvântului, neomeneşti. Oamenii răgeau, behăiau, cârâiau şi cotcodăceau. Şi înjurau astfel încât îţi venea să-ţi astupi urechile. Alţii se învârteau ca teterezul şi se prăbuşeau cu toată puterea la pământ. Şi în acelaşi timp se vedea că nici ei înşişi nu se aşteptau la aşa ceva. Un intelectual alerga înspăimâmtat de moarte prin biserică, grăhăia ca porcul şi se lăsa istovit pe podea, abia după ce era târât cu forţa la preot şi era stropit cu aghiasmă.

Exorcizarea este o rugăciune aparte, care cuprinde rânduiala izgonirii demonilor. E îngrozitor să descrii ceea ce se întâmplă, dar să fii prezent la asemenea lucruri este şi mai înfricoşător. Cum suporta părintele Adrian toate acestea, nu ştiu.

Părintele Adrain şi-a început viaţa monahală în Lavra Sfânta Treime a Sfântului Serghie. Şi acolo s-a ocupat cu exorcizări, dar pe ascuns, nu la vedere, într-o bisericuţă aflată departe de traseele turistice. Se povesteşte că odată la mănăstire au venit nişte angajaţi sovietici sus-puşi şi, spre nenorocirea lor, au vrut să cereceteze cu atenţie toate lucrurile demne de văzut, fără excepţie. Iar printre ele şi biserica, din care se auzeau ţipete ciudate.

N-au avut încotro şi monahii i-au dus la biserica, unde părintele Adrian, peltic şi ciufulit tot, citea rugăciunile prin care îi izgonea pe diavoli. Excursioniştii au încremenit văzând oamenii aceia tăvălindu-se pe podea şi urlând ca fiarele sălbatice, dar închipuiţi-vă starea musafirilor sus-puşi când una dintre doamnele care veniseră cu ei, un important angajat sovietic, a început dintr-o dată să sâsâie, să miaune prin toată biserica, de parcă ar fi fost pisică, să se tăvălească pe podea şi, pe deasupra, să strige nişte necuviinţe, pe care nici bărbaţii încercaţi nu le mai auziseră!

După câteva zile, doamna aceea a venit iarăşi la lavră. Dar de data aceasta singură. L-a căutat pe acel părinte peltic, pe părintele Adrian, şi i-a pus o singură întrebare: Ce se întâmpla cu ea?

Părintele Adrain, fiind un om simplu, simplu i-a răspuns:

-La tine este un demon! De la el îţi vin toate nenorocirile.

-Dar de ce tocmai la mine?! s-a îngrijorat doamna.

-Păi, asta nu mă întreba pe mine, ci pe el! iar părintele Adrian a lovit cu degetul în icoana Înfricoşatei Judecăţi, drept în imaginea îngrozitoare a unei fiinţe cumplit urâte, cu coarne. Dar, văzând cum s-a îngălbenit vizitatoarea lui, s-a grăbit s-o liniştească:

– Nu te speria, Poate Domnul a îngăduita aceasta ca să te aducă la credinţă prin boală.

Părintele Adrian vedea ca prin oglindă. Doamna a început să vină la lavră, şi-a mărturisit toată viaţa ei, s-a împărtăşit şi pornrile de îndrăcire nu i s-au mai repetat. În scurt timp, părintele Adrian i-a spus că nu mai era nevoie să vină la exorcizări: credinţa în Hristos, viaţa după poruncile lui Dumnezeu, participarea la Tainele Bsiericii – toate acestea alungă orice necurăţie duhovnicească din sufletul omului.

Însă egumenul Adrian, după această întâmplare, a început să aibă neplăceri, întrucât doamna nu a putut ascunde noua sa atitudine faţă de credinţă. A izbucnit un scandal care s-a terminat prin faptul că sub presiunea autorităţilor, egumenul lavrei l-a trimis pe părintele Adrian mai departe, la mănăstirea provincială Pecerska, pentru ca imporatnţii tovarăşii sovietici să poată veni liniştiţi la excursie la Lavra Sfintei Treimi, să bea lichior de fructe cu părintele econom şi să cugete profund, chipurile, că „ceva este în Biserica aceasta.”

va urma…