Falşii prieteni de pe Facebook
17:26, joi, 25 martie, 2021 | Cuvinte-cheie: cum sa traim, facebook, falsitate, jean claude larchet, prietenia, prietenia adevărată
O formă particulară de virtualitate este cea a „prietenilor” de pe Facebook. Termenul trebuie pus între ghilimele din două motive.
Cel dintâi este acela că el e folosit cu bună ştiinţă, în mod ingenios, de cei care au conceput reţeaua, pentru a da impresia că el permite stabilirea de reale relaţii de prietenie, de veritabile comunităţi sau reţele de prieteni. Un argument care nu poate să nu atragă membri într‑o societate în care comunităţile fireşti se dezagreghează, în care tot mai multe persoane au parte de izolare şi de singurătate, şi în care reţelele de socializare par să fie o soluţie alternativă.
Al doilea motiv este faptul că noţiunea de prieten şi de prietenie este pe Facebook cu totul demonetizată.
Ştim doar de câtă vreme şi de câtă temeinicie este nevoie pentru statornicirea unei adevărate prietenii; ştim doar câtă rigoare şi migală cer îngrijirea şi dăinuirea ei. După cuvântul lui Isus Sirah (6, 7): „Dacă vrei să‑ţi faci un prieten, fă‑l punându‑l la încercare şi nu te grăbi să te încrezi în el.” Prietenia adevărată este un chip al iubirii întemeiate pe profunda cunoaştere reciprocă, pe potrivirea nu doar de gusturi, ci şi de idei, pe aptitudinea de ascultare şi întrajutorare reciprocă; şi toate acestea nu pot fi nici întemeiate, nici experiate în relaţiile mediatizate, mai întotdeauna grăbite şi superficiale.
Pe Facebook, este de ajuns un clic pentru a‑i spune cuiva că ne place de el sau că îl socotim prietenul nostru. Ce preţ se poate pune pe aceste declaraţii care nu sunt câtuşi de puţin probate?
Nevoia fiecăruia de a fi iubit, de a fi plăcut, homo connecticus caută să şi‑o împlinească printr‑o colecţie de like‑uri, de friends sau de followers. Numărul acestora, pe care îl verifică necontenit, este pentru el o măsură nu doar a cotei sale de popularitate, ci şi a importanţei şi a valorii pe care crede că o are în ochii celorlalţi. Până la urmă, numărul acesta se poate obţine în mod artificial – ca în cazul vedetelor de cinema sau al cântăreţilor, care recurg la clubul lor de fani sau la oficinele comerciale pentru a‑şi mări numărul de like‑uri pe Facebook, numărul de followers pe Twitter, numărul de vizualizări pe YouTube… Şi atunci, ce însemnătate are în fond toată această cantitate, când adevărata măsură a unei prietenii sau a unei aprecieri este calitatea ei?
Fenomenul este bine cunoscut de multe persoane care au sute sau chiar mii de „prieteni” pe Facebook, şi nici un prieten adevărat în viaţa lor…
O formă particulară de virtualitate este cea a „prietenilor” de pe Facebook. Termenul trebuie pus între ghilimele din două motive.
Cel dintâi este acela că el e folosit cu bună ştiinţă, în mod ingenios, de cei care au conceput reţeaua, pentru a da impresia că el permite stabilirea de reale relaţii de prietenie, de veritabile comunităţi sau reţele de prieteni. Un argument care nu poate să nu atragă membri într‑o societate în care comunităţile fireşti se dezagreghează, în care tot mai multe persoane au parte de izolare şi de singurătate, şi în care reţelele de socializare par să fie o soluţie alternativă.
Al doilea motiv este faptul că noţiunea de prieten şi de prietenie este pe Facebook cu totul demonetizată.
Ştim doar de câtă vreme şi de câtă temeinicie este nevoie pentru statornicirea unei adevărate prietenii; ştim doar câtă rigoare şi migală cer îngrijirea şi dăinuirea ei. După cuvântul lui Isus Sirah (6, 7): „Dacă vrei să‑ţi faci un prieten, fă‑l punându‑l la încercare şi nu te grăbi să te încrezi în el.” Prietenia adevărată este un chip al iubirii întemeiate pe profunda cunoaştere reciprocă, pe potrivirea nu doar de gusturi, ci şi de idei, pe aptitudinea de ascultare şi întrajutorare reciprocă; şi toate acestea nu pot fi nici întemeiate, nici experiate în relaţiile mediatizate, mai întotdeauna grăbite şi superficiale.
Pe Facebook, este de ajuns un clic pentru a‑i spune cuiva că ne place de el sau că îl socotim prietenul nostru. Ce preţ se poate pune pe aceste declaraţii care nu sunt câtuşi de puţin probate?
Nevoia fiecăruia de a fi iubit, de a fi plăcut, homo connecticus caută să şi‑o împlinească printr‑o colecţie de like‑uri, de friends sau de followers. Numărul acestora, pe care îl verifică necontenit, este pentru el o măsură nu doar a cotei sale de popularitate, ci şi a importanţei şi a valorii pe care crede că o are în ochii celorlalţi. Până la urmă, numărul acesta se poate obţine în mod artificial – ca în cazul vedetelor de cinema sau al cântăreţilor, care recurg la clubul lor de fani sau la oficinele comerciale pentru a‑şi mări numărul de like‑uri pe Facebook, numărul de followers pe Twitter, numărul de vizualizări pe YouTube… Şi atunci, ce însemnătate are în fond toată această cantitate, când adevărata măsură a unei prietenii sau a unei aprecieri este calitatea ei?
Fenomenul este bine cunoscut de multe persoane care au sute sau chiar mii de „prieteni” pe Facebook, şi nici un prieten adevărat în viaţa lor…
Jean-Claude Larchet, Captivi în internet, Editura Sophia, p. 132