Familia creştină, poem de dragoste care nu moare niciodată

Se spune că cel mai frumos au vorbit despre viaţa de familie monahii şi cel mai înălţător au aşezat în rânduri despre viaţa monahală cei căsătoriţi. Un paradox luminos printre multe altele. Căsătoria și monahismul nu se exclud reciproc, ci sunt intim complementare, așa cum spunea Paul Evdokimov, și monahul și mireanul fiind datori să atingă aceeași țintă, sfințenia, şi un drum şi celălalt ne ajută să intrăm „în odihna lui Dumnezeu”, „întru bucuria Domnului”.

Ambele căi sunt vocații speciale, au aceeași frumusețe, aceeași demnitate și aceași cinstire înaintea lui Dumnezeu. Indiferent că viețuim în lume sau în mănăstire cu toții suntem rezultatul unirii dintre un bărbat și o femeie, suntem darul binecuvântat al unei familii.

„Iubirea schimbă însăşi substanţa lucrurilor”, zice Sfântul Ioan Hrisostom şi adaugă: „numai iubirea face din două fiinţe una singură”. Numai iubirea cunoaşte Iubirea. Numai iubirea uneşte fiinţele cu Dumnezeu şi le uneşte apoi cu celelalte. Teologii au văzut în Sfânta Treime adeseori model, icoană a iubirii, familia creștină, anamneză a Paradisului.

Omul întreg este şi bărbat, şi femeie, ne învață părintele Dumitru Stăniloae. Dar, precum bărbatul nu este numai trup, ci este şi suflet, la fel ca şi femeia, ei se întregesc reciproc şi simt nevoia să se întregească şi sub raport spiritual. Femeia are un fel de admiraţie, o încredere în bărbat, că el este mai puternic şi o poate ajuta în viaţă şi admiră o anumită forţă, dar nu numai o forţă trupească, ci şi spirituală, o capacitate de discernământ. Bărbatul admiră la femeie delicateţea ei, capacitatea ei de a aduce o dulceaţă în viaţă, de a-l mângâia, sensibilitatea, de a-l încuraja în felul ei; adică, ei se întregesc şi spiritual.

Căsătoria, icoană a Iubirii, este o vocație, o misiune în care cei doi se hotărăsc să „devină unul rămânând doi”, unindu-se la nivel fizic, emotiv, psihologic şi spiritual. Viața de familie este întotdeauna o minunata ocazie de creștere, o „şcoală” unde ne cunoaştem şi creștem. Soții învață să se împărtășească unul din celălalt, gustă din școala răbdării unde sunt ca și obiecte de studiu fidelitatea, recunoștința, acceptarea, iertarea, comunicarea, iubirea care trebuie să fie hrănită și întreținută. Fiecare membru al familiei trebuie să dăruiască timp şi puteri pentru această relaţie. Mulți duhovnici și psihologi recomandă ca un dulce obicei de fiecare zi, împărtășirea bucuriei de a trăi împreună, de a se ruga, de a se recrea, etc.

Familia reprezintă unul dintre cele mai prețioase bunuri ale omenirii. Comuniunea de iubire și de viață dintre bărbat și femeie izvorâtă din capacitatea lor de dăruire liberă reciprocă, este construită pe egalitate și demnitate ca și chipuri ale lui Dumnezeu. Această unire binecuvântată de Dumnezeu dă roade la vreme potrivită doar crescută la lumina mesajului evanghelic. Familia, leagănul vieții se sprijină pe pilonii Sf. Ap. Pavel: credința, nădejdea și dragostea. Doar pe drumul iubirii sincere și dezinteresate se poate trece cu brio prin fața furtunilor și provocărilor societății contemporane. Iubirea conjugalănu se poate „epuiza” în interiorul cuplului, pruncii fiind o sinteză vie a iubirii, fructul, darul cel mai de preț al unirii lor, o permanentă amintire a clipelor dulci.

Ce minunăţie ca două fiinţe străine una de cealaltă să se găsească într-un anumit moment al vieţii şi să rezoneze de parcă se cunosc de-o veşnicie. Şi iubirea dintre ei îi face să fie una. Se simt în mişcări, în suflete, în tot şi în nimic. Îşi sunt unul altuia umbră şi înger, zi şi noapte, aer şi viaţă culminând cu fructul iubirii lor, pruncii. Ce binecuvântare, ce dar, ce minune, câtă preţuire din partea lui Dumnezeu !

În iubirea conjugală totul se construiește pe tandrețe: atingerile sunt o taină, cuvintele sunt o taină, tăcerile sunt o taină.  „Mi-ai atins inima”, „Ţi-am dat inima”, „Te-am primit în inima mea”, această etapă a găsirilor reciproce, în care se descoperă minuni unul la celălalt, își atinge finalul abia în Veșnicie, unde poemele de dragoste nu vor muri niciodată.

Din Ieromonah Hrisostom Filipescu; Puţine cuvinte, multă iubire; Editura PIM, Iaşi, 2013