Familia este Biserica de acasă
19:34, duminică, 14 mai, 2017 | Cuvinte-cheie: biserica de acasa, familia, ziua familiei

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în Parohia Ortodoxă „Sf. Ierarh Nicolae” din incinta L.T. “G. Meniuc”, din capitală, a avut loc duminică, 14 mai, un eveniment de suflet dedicat în exclusivitate copiilor și familiei, ținând cont de faptul că este marcată Ziua Internațională a Familiei.
Sărbătoarea a debutat de dimineață cu Sfânta Liturghie, ulterior, cei mici, însoțiți de părinți, au asistat și la un Tedeum de mulțumire în cinstea sărbătorii.
În predica sa, părintele-paroh Aviv Țîmbaliuc a subliniat importanța colaborării Familiei cu Biserica pentru formarea duhovnicească a copiilor, evidențiind în același timp, prezența unei relații părinte-copil, bazată pe dragoste și respect reciproc. Mesajul transmis celor prezenți a conchis faptul că familia este locul unde părinții, împreună cu copiii, cultivă credința creștină, bunătatea, dragostea, pacea și are vocația de a fi cu adevărat „Biserica de acasă”, în care Dumnezeu trimite darurile Sale cele bogate.
La finalul evenimentului, părinților li s-au decernat diplome de apreciere, cu recunoașterea meritelor deosebite pentru promovarea valorilor familiei tradiționale creștine și pentru efortul permanent de a le oferi copiiilor un model de viață duhovnicească.
Și pentru ca momentul să fie unul și mai special, toți creștinii au fost serviți din „torta familiei” pregatită cu ocazia sărbătorii.
Sursa: http://protopopiatchisinau.md/









În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc