Faptele noilor martiri şi mărturisitori sunt o comoară duhovnicească ce trebuie păstrată cu grijă şi cinstită de Biserica noastră

Pe 10 februarie 2013, ziua Soborului Noilor Martiri şi Mărturisitori ai Rusiei, ÎPS Mitropolitul Ilarion al Volokolamskului, şeful Departamentului de Relaţii Externe Bisericeşti ale Bisericii Ortodoxe Ruse, a prăznuit sfânta liturghie în biserica Maicii Domnului Bucuria celor Necăjiţi, din Moscova.

După slujbă, ÎPS Mitropolitul Ilarion a ţinut o predică, spunând în mod special:

Astăzi pomenim Soborul Noilor Martiri şi Mărturisitori ai Rusiei, toţi cei care au mucenicit în anii prigoanelor împotriva credinţei şi a Bisericii lui Hristos. Este un mare prilej pentru toată Biserica să ne reamintim întâmplările tragice, dar în acelaşi timp să le prăznuim pentru că perioada care a durat în ţara noastră 70 de ani, în timpul secolului XX, a arătat lumii un mare număr de mărturisitori şi noi martiri. Au preferat să moară decât să se lepede de Hristos şi astăzi se roagă pentru noi şi pentru patria noastră în Biserica biruitoare din cer.

Prigoanele au început imediat după revoluţia din octombrie 1917, când bolşevicii au preluat puterea. Prigoana împotriva credincioşilor a fost una premeditată şi lungă, depăşind în cruzime toate celelalte prigoane împotriva Bisericii, inclusiv pe cele ale împăraţilor romani din secolele I, al II-lea şi al III-lea. Regimul antihristic a făcut totul pentru a distruge religia şi Biserica, pe oamenii ei şi pe cei care purtau harul lui Hristos şi care au adăpat/ocrotit ţara noastră secole de-a rândul.

Represiunile au fost brutale şi sângeroase, pentru că autorităţile căutau să extermine complet Biserica. Ele plecau de la ideea complet absurdă şi antiumană că religia este un vestigiu al trecutului şi ar trebui să se stingă de la sine, dar, dacă nu s-a stins de la sine, ar trebui să fie ajutată să moară cât mai curând posibil.

Bolşevicii au creat o ideologie antiumană şi criminală pentru a-i îndruma pe conducătorii ţării noastre timp de decenii întregi. Această ideologie a dus la milioane de victime, oameni cu statut social şi convingeri diverse. Au început cu lupta de clasă împotriva nobilimii şi negustorilor, urmată de deposedarea ţăranilor mai înstăriţi, apoi relocarea şi distrugerea unor comunităţi etnice întregi. Campaniile de distrugere se derulau una după alta şi aceste acţiuni criminale au continuat timp de mai multe decenii.

Biserica Ortodoxă Rusă a fost una dintre ţintele acelei campanii sinucigaşe duse de autorităţi împotriva propriului popor. Dar Biserica a fost cea care a arătat un mare curaj şi eroism duhovnicesc, care a fost întipărit în memoria poporului şi glorificat de Biserică astăzi prin canonizarea sfinţilor noi martiri şi mărturisitori ai Rusiei.

Aparatul persecuţiei a înghiţit nu numai oameni nevinovaţi, ci şi pe cei care erau ei înşişi vinovaţi de acele crime. Într-adevăr, uneori prigonitorii devin ei înşişi prigoniţi. Nu vedem niciun eroism în acţiunile acestor oameni, în conştientizarea faptului că au ajuns victimele lumii pe care ei înşişi au creat-o. Cei pe care îi slăvim nu erau vinovaţi de nimic altceva decât de credinţa lor în Hristos, de slujirea Bisericii, de dragostea lor pentru Dumnezeu şi de eforturile lor de a călăuzi poporul lui Dumnezeu spre mântuire. Oamenii pe care îi slăvim ca noi martiri şi mărturisitori ai Rusiei nu sunt toate victimele acelor ani cumpliţi, ci aceia care I-au rămas credincioşi Domnului până la sfârşit, care nu au fost înfrânţi de aparatul represiv, care nu s-au lepădat de Hristos nici măcar sub tortură sau în închisoare, care nu i-au trădat pe cei dragi, aşa cum s-a întâmplat de multe ori.

Nu ştim câţi au fost, zeci de mii, sute de mii sau milioane, pentru că adevărul despre acei ani nu va fi niciodată dezvăluit în totalitate. Nu se vor deschide niciodată toate arhivele încât datele să scoată la iveală cine a rămas credincios până la capăt şi cine s-a împiedicat şi a căzut. Mai mult decât atât, sunt multe falsuri în transcrierile interogatoriilor pe care le folosim pentru a restabili cele întâmplate cu un nou martir. Unii despre care s-a scris că s-au lepădat nu au renunţat de fapt la credinţa lor.

Istoria completă a faptelor sfinţilor este ştiută doar de Domnul Iisus Hristos. Dar Biserica i-a slăvit pe toţi noii martiri şi mărturisitori, cei pe care îi ştim, cei ale căror fapte sunt atestate documentar şi cei care sunt ştiuţi doar de Dumnezeu. Printre ei au fost şi episcopi, şi preoţi obişnuiţi, şi călugări. De asemenea, au fost şi foarte mulţi credincioşi de rând care nu s-au lepădat de Hristos nici sub tortură.

Faptele sfinţilor noi martiri şi mărturisitori sunt o comoară duhovnicească ce trebuie păstrată cu grijă şi cinstită de Biserica noastră. Nu ştim ce ne aşteaptă de acum înainte. Este greşit să credem că Biserica se va bucura mereu de bunăstare, pace şi de bunăvoinţa puterii, care ar fi ea, pentru că vremurile se mai schimbă, aşa cum ne arată istoria. Biserica noastră ortodoxă a trecut prin situaţii foarte diferite şi au existat mereu cei gata să meargă până la capăt pe drumul Golgotei alături de Hristos. Astăzi ne rugăm ca mila lui Dumnezeu să nu părăsească niciodată poporul nostru, aşa cum s-a întâmplat după ce foarte mulţi dintre ei au respins credinţa, Biserica şi pe Hristos. Să ne rugăm ca această lepădare să nu se mai repete în istoria noastră. Să ne rugăm ca noi să predăm mai departe urmaşilor credinţa ortodoxă pe care am moştenit-o cu un preţ atât de mare.

(IPS Ilarion Alfeiev – Department for External Church Relations of the Russian Orthodox Church, Traducere: Război întru Cuvânt)