„Fără de Mine nu puteţi face nimic”
16:35, duminică, 23 noiembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: Fără de Mine nu puteţi face nimic, sfaturi duhovnicești, Starețul Dionisie, suflet

Ce ne sfătuieşte Biserica, ce ne sfătuieşte Mântuitorul Hristos? Mântuitorul Hristos ne-a spus aşa: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Vezi? Fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Facem ce vrem noi şi zicem că am reuşit, dar asta pentru suflet e dărâmare. De aceea spune Mântuitorul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”, pentru că Dumnezeu nu caută numai binele lumii acesteia, al vieţii acesteia. Sigur, El ne ajută şi de miliarde de ori, dar caută mai ales să putem căpăta veşnicia.
Omul, cât trăieşte, zice că aici e viaţa, dar când a închis ochii, s-a terminat. Aici, în lumea aceasta, suntem nişte musafiri, suntem ca nişte vizitatori. Dar de cum am închis ochii trupeşti, omul trece într-o viaţă fără de sfârşit, veşnică, pururea veşnică. Şi viaţa cea veşnică o putem căpăta după felul cum am vieţuit în lumea aceasta, dacă ne-am pregătit.
Dumnezeu de aceea ne-a dat viaţa asta plină de necazuri şi amărăciuni, ca să ne pregătim, cum zice şi omul de la ţară: „cum îţi vei aşterne, aşa vei dormi”. Veşnicia e adevărul, patria noastră cea adevărată; acela e adevărul, în viaţa viitoare. Aici suntem ca nişte pedepsiţi, pentru că viaţa asta e plină de necazuri, de cele mai multe ori.
Din Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 34-35

Tot ce facem să facem cu rugăciune şi blagoslovenie ca să se pogoare harul Sfântului Duh peste noi. „Fără de...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc