Fără să te întrebi de ce trebuie să o faci!
7:34, miercuri, 28 august, 2013 | Cuvinte-cheie: dumnezeu, griji, increderea in Dumnezeu, rugăciune, vitamine duhovnicesti, Voia lui Dumnezeu
„Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”(Luca 11, 2)
Cel mai bun lucru pe care îl poate face un om pe pământ este să facă voia lui Dumnezeu. Nu uneori, nu superficial, nu în silă, cum se întâmplă din când în când, ci așa cum se săvârșește în ceruri. Primele trei cereri ale Rugăciunii Domnești se referă direct la Tatăl. Numele Tău, împărăția Ta, voia Ta. Hristos îi învață pe oameni să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc, cel ce I se cuvine.
În primul rând cele cerești, apoi cele pământești, în primul rând cele duhovnicești, apoi cele pământești, în primul rând cele ale lui Dumnezeu, apoi cele ale omului. Hristos abate privirile oamenilor, ațintite asupra celor înconjurătoare, îndreptându-le spre Tatăl și spre toate cele țin de El.
În cazul nostru, lucrurile stau altfel. Punem pe primul loc ceea ce este al nostru. Grijile, nevoile, afacerile ne sufocă și nu alergăm la Dumnezeu dacât atunci când ajungem în impas, în situații fără ieșire. S-ar putea ca El să nu-Și găsească loc în nici-un fel în inima noastră. De aici rezultă nedreptatea, păcătoșenia, lipsa de finalitate a existenței noastre. Hristos recunoaște o singură ordine a lucrurilor pe care o vestește în această minunată rugăciune: Dumnezeu pe primul loc.
Când omul va accepta din tot sufletul acest adevăr, atunci va începe pentru el o adevărată viața creștină.
Căutând mai întâi voia lui Dumnezeu și împlinind-o, pe măsura luminii care i s-a dat, el pătrunde în Împărăția lui Dumnezeu și începe să cunoască și să preaslăvească numele Celui de la Care vine toată darea cea bună și răspunsul pentru toată nevoia. În sufletul lui apare atunci echilibrul, și atunci voia lui Dumnezeu este nu acceptată cu tristă supunere, ci împlinită cu deplină energie și cu încrederea iubirii devotate.
Într-o școală li s-a pus copiilor următoarea întrebare: „Cum se îndeplinește voia lui Dumnezeu în ceruri”?
Mulți s-au grăbit să răspundă așa: „cu tragere de inimă!” „Cu bucurie!”, „Îndată!”
În cele din urmă s-a făcut auzit și glăsciorul unei fetițe care a răspuns cu evlavie: „Fără să te întrebi de ce trebuie să o faci!” Da, cu acea încredere care nu pune întrebări, ci execută; așa fac voia Domnului cei care rostesc în mod conștient cea de-a treia cerere și care își pun de acord viața cu ea.