Femeia creştină şi rugăciunea ei

Cum recunoaştem o femeie creştină? Cum arată ea? Vestimentaţia spune totul? Sau comportamentul ei? În zilele noastre , lucrurile sunt foarte confuze. Acum bărbaţii poartă haine mai multe femeieşti,  fac gesturi asemenea, de aceea societatea îi categoriseşte ca „gay”. Şi vor să-i mai şi acceptăm… Femeia vrea „egalitate” cu bărbatul, refuză concediul maternal, face culturism, iar unele chiar  îşi schimbă sexul „pentru că nu se mai simţeau bine în pielea lor”.

Dar nu de asta vreau să vă vorbesc… Într-o astfel de lume, unde e la modă transexualitatea şi se promovează femeia modernă, mai există şansa să întâlneşti o creştină? Ei bine, da! Sunt foarte multe femei creştine în jurul nostru, „prin vorbă şi prin port”.

Femeia creştină nu este neapărat miss. Ea are o frumuseţe interioară superioară celei fizice. Poate fi foarte frumoasă, dar în acelaşi timp decentă şi modestă, fără să-şi exploateze frumuseţea, să cadă în penibil sau mai rău în desfrânare, înţelegând că tot ceea ce este şi ce are este darul lui Dumnezeu. În acest sens, avem exemplul sfintelor Ecaterina şi Varvara.

Nu trebuie neapărat să poarte batic şi fustă lungă, deşi ar fi de dorit. O fată căreia îi place mult să se machieze pentru că suferă de vreun complex, poate avea un suflet foarte bun şi să iubească pe Dumnezeu şi Biserica. Nu putem judeca omul după aparenţe, mai ales pe tinerii care se îmbracă după moda anilor aceştia. Dumnezeu ştie viaţa şi faptele fiecăruia…

Păcatul este cel care ne urâţeşte, ne murdăreşte sufletul. Şi de fiecare dată ni se urâţeşte şi trupul, chiar dacă nu ne dăm seama. Orice păcătos, dacă nu ar păcătui, ar fi şi mai frumos. Frumuseţea sufletească ni se resfrânge pe chip.

Fie ca alege mănăstirea sau viaţa de familie, femeia creştină se evidenţiază prin supunerea ei, prin preocuparea intensă pentru valorile spirituale (şi aici mă refer la rolul Bisericii în viaţa ei), prin implicare şi frică de Dumnezeu, după ale Cărui porunci îşi ghidează existenţa.

Femeia care alege să aibă o familie, îşi păstrează fecioria până la căsătorie, se dăruieşte unui singur bărbat, nu-şi avortează copiii, ci îi creşte cu răbdare şi dragoste. Îi învaţă cuvântul lui Dumnezeu, să fie curaţi (trupeşte şi sufleteşte), să preţuiască viaţa şi valorile morale, să aibă demnitate, să nu le fie ruşine să muncească, să-şi iubească ţara.

Nu e deloc uşor să fii femeie. Pe lângă greutatea naşterii de prunci, femeile au foarte multe responsabilităţi într-o familie. Să fii soţie şi mamă nu e o cruce uşoară. O spun din experienţă…Însă bucuriile sunt pe măsură.

Sunt convinsă că multe femei au atâtea pe cap şi în inimi încât cu greu mai pot pleca genunchii la rugăciune. Dimineaţa nu ştim ce să facem  mai repede, ziua e plină cu diverse activităţi şi seara abia mai putem îngâna un Tatăl nostru obosit şi să facem o cruce în fugă asupra copiilor…

Însă  putem să înălţăm rugile noastre către Dumnezeu în timp ce muncim. Acelaşi lucru e valabil şi pentru bărbaţi, respectiv taţi, cu multe griji. Iată aplicarea acestei metode printr-un model de rugăciune pentru toate femeile, dintr-o pildă a părintelui Paisie Olaru despre rugăciunea unei ţărănci:

„La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc”. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?” la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog”. „Şi cum te rogi?” „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte”. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?”, iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!”. Femeia, fără să ştie, aplicase metoda Sfântului Vasile cel Mare.„

sursa: Femeia Crestina