Fericirea a III-a: “Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul”
12:50, miercuri, 31 iulie, 2013 | Cuvinte-cheie: apostolul Pavel, blandete, cateheză, diavolul, dragoste, fericirile, ispite, Mantuitorul, smerenie
Care este a treia fericire şi ce înţeles are?
“Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul” (Mt 5, 5).
Blândeţea este cel dintâi rod al bunătăţii şi iubirii aproapelui. Ea este o stare cumpănită şi liniştită a sufletului, însoţită cu silinţă de a nu supăra pe nimeni şi a nu se supăra de nimic.
Cel blând nu murmură niciodată împotriva lui Dumnezeu, nici a oamenilor, urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel: “Cuvântul vostru să fie totdeauna plăcut, cu sare dreasă, ca să ştiţi cum să-i răspundeţi fiecăruia” (Col. 4, 6). Omul blând dă cuvenita cinste şi ascultare mai-marilor săi: nu batjocoreşte, nu grăieşte de rău şi nu osândeşte pe semenii sai, ci se arată pe sine totdeauna smerit. Iar când se întâmpla ceva potrivnic dorinţelor lui, nu se lasă pradă mâniei şi, mai presus de toate, nu se răzbună pentru jigniri.
Cea mai înaltă treaptă a blândeţii este iubirea faţă de cei ce ne prilejuiesc necazuri şi supărări şi care se arată prin iertare şi împăcare (Mt 5, 23-24). Culmea blândeţii stă deci în purtarea pe care ne-o porunceşte Mântuitorul, prin cuvintele: “Binecuvântaţi pe cei ce va blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-va pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Mt 5, 44).
Singura mânie îngăduită şi folositoare este aceea îndreptată împotriva păcatelor şi a patimilor şi mai ales împotriva diavolului ispititor, în care nu a rămas nimic bun.
Ce a făgăduit Dumnezeu celor blânzi?
Dumnezeu a făgăduit celor blânzi că vor moşteni pământul. Într-adevăr, este firesc ca aceia care se poartă cu blândeţe să fie scutiţi de multe supărări, necazuri şi tulburari pe care le pricinuieşte lipsa acestei virtuţi, să capete chiar iubirea celor din jur, o bună înrăurire asupra semenilor şi, în orice caz, să stingă mânia şi ura îndreptată împotriva lor. Răsplata îi vine celui blând chiar din practicarea blândeţii. Fiind împăcat cu Dumnezeu, cu semenii şi cu sine, omul blând se bucură de o stare de linişte şi siguranţă deplină. Astfel trebuie înţelese cuvintele Mântuitorului: “Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihna sufletelor voastre” (Mt 11, 29). Răsplata deplină, însă, va fi data celor blânzi în viaţa viitoare.