Filantropia, dragostea pentru om – sau despre cum poate banul deveni scară spre Cer

Recent am avut o discuţie despre filantropie în ţara noastră. La propriu, acest cuvânt înseamnă dragoste pentru om, şi este porunca directă a lui Hristos.

Vă amintiţi, ce dialog a avut Hristos cu un cărturar care L-a întrebat, care este cea mai mare poruncă? Mântuitorul i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”(Luca 10, 27). Acest cărturar nu rămâne satisfăcut de răspuns şi întreabă, scuzându-se parcă – şi cine este aproapele meu? Atunci Hristos îi spune pilda Samarineanului milostiv:

Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. (Luca 10, 25-37)

Această pildă este adresată nouă tuturor – şi învăţătorilor contemporani de Lege, şi creştinilor de rând. Prin cuvinte simple Mântuitorul ne îndeamnă să fim iubitori de aproapele, iar aproapele nostru este orice persoană din anturajul nostru – indiferent de credinţă, orice persoană aflată în suferinţă – copilul bolnav al vecinului, bătrânul singuratic, văduva îndurerată, necăjitul om din stradă, rămas fără adăpost. Mai mult, aproapele nostru nu este doar omul ce suferă în trup, ci şi fratele nostru căzut între tâlharii duhovniceşti – patimi, învăţături rătăcite, obişnuinţe urâte. Hristos pe nimeni nu refuză, nimeni nu pleacă de la El neajutorat. Noi, cei care ne însemnăm cu numele lui Hristos – cei care ne numim creştini – dovedim creştinătatea noastră anume prin împlinirea învăţăturii creştine.

Trăim în vremuri grele, toţi avem nevoi şi necazuri personale, dar acestea nu sunt decât încercări prin care Dumnezeu ne căleşte, ne trece prin foc pentru a ne lămuri, a ne curăţa, purifica.

Uneori spun mai dur – sărmanul din apropierea noastră este trimisul lui Dumnezeu care are funcţia de a ne căuta de purici. Şi în cele mai multe cazuri noi eşuăm acest test – ne dovedim şi păduchioşi, şi râioşi, şi leproşi.

Noi ne retragem adesea în carapacea zgârceniei noastre şi zicem în sinea noastră – astăzi am multe, odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te, suflete al meu – exact ca şi nebunul din Evanghelie (Luca 12, 16-21). Mulţi fac întocmai – timp de o noapte pierd cinci, zece, douăzeci de mii de euro prin cazinouri, cluburi de noapte, restaurante. Să nu credem că suntem cu mult mai buni, chiar dacă nu facem întocmai – pierdem sume uriaşe prin supermarkete, cumpărând otrăvuri pentru noi şi copiii noştri, apoi, intoxicându-ne, mergem la doctor şi mai cheltuim pentru tratament. Muncim pentru pântece şi produsul pântecelui. Muncim pentru a ne satisface patimile. Mii de fumători cheltuiesc sume fabuloase pe fum. Frate, într-o zi fumezi cinci, zece, douăzeci, treizeci de lei şi mai mult. Câţi bani ai putea economisi dacă n-ai fuma? Câţi sărmani ai putea ajuta cu aceste economii? Pune într-o cutiuţă banii daţi pe ţigară, votcă, alte fleacuri dăunătoare, şi o dată în lună măcar transferă aceşti bani pe contul unei familii îndurerate, căreia îi moare copilul ce a primit verdictul medicului. Şi îţi vei aduna comoară în ceruri, dar şi aici, pe pământ, îţi vei face bine ţie însuţi şi miilor de sărmani din jurul tău.

Din păcate, mesajul ce cheamă la înfrânare, la lepădare de sine nu a prins niciodată inimile întregii societăţi. E ca şi în pilda Semănătorului pe care am ascultat-o cu toţii în Sfânta Biserică duminica precedentă. Acest mesaj prinde rădăcini, creşte şi dă roadă doar în pământul arat, în glia roditoare a inimilor iubitoare de Dumnezeu şi aproapele.

Nu, Moldova nu e săracă. Noi nu suntem săraci, suntem sărmani. Suntem mici la inimă, înguşti la minte, superficiali la suflet. Numai nu săraci.

Mă bucură nespus de mult faptul că această afirmaţie nu se referă la majoritatea covârşitoare a creştinilor. Iubiţii mei, daţi să muncim duhovniceşte. La o populaţie de trei milioane, cum ne spune ultimul recensământ că suntem, dacă fiecare ar rupe de la nevoile sale personale câte un leuţ terfelit şi l-ar da sărmanului din apropiere – vă imaginaţi cât de mult am putea face? Cu trei milioane de lei, câte operaţii pe inimă putem face fraţilor noştri care mor în salonul spitalului? Pe câte mămici le-am feri de acţiuni disperate? Câte familii ar căpăta locuinţa mult dorită? Câte lacrimi am usca?

Cine a zis că banul e ochiul dracului? Nu, banul poate deveni scara spre Cer. Împărăţia Cerului în noi este, aşa ne spune Hristos.

Iertaţi-mă, iubiţii mei!

Pr. Constantin Cojocaru

Sursa: http://preotconstantincojocaru.blogspot.com/