Filantropiile Bisericii la început de an școlar, în educație și sprijin material
11:40, vineri, 18 octombrie, 2024 | Cuvinte-cheie: Activitate socială

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la începutul noului an școlar au fost organizate mai multe acte filantropice sub coordonarea Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM.
Astfel, la Centrul Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” din Chișinău au fost donate peste 100 de costume bărbătești noi, seturi de rechizite pentru elevi, tone de articole vestimentare și alte daruri, care vor ajunge la zeci de familii defavorizate din mai multe parohii din mediul rural.
Totodată, peste 10 familii aflate în dificultate beneficiază regulat și direct de susținere materială și duhovnicească din partea Centrului Social-Misionar.
De asemenea, după revenirea din vacanța de vară, copiii Centrului de zi de pe lângă Biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din localitatea Ulmu, raionul Ialoveni, au început activitățile cercului de șah și studierea limbii engleze.
Grădinița-creșă ,,Stejărel” din aceeași localitate, prin intermediul preotului paroh, protoiereul-mitrofor Petru Pisica, a primit în dar un set de cărți pentru copii, oferit de către Asociația „Sfântul Filaret cel Milostiv” din or. Iași, România.
Un alt proiect social al parohiei, Garderoba socială, a fost suplinită cu un lot de haine pentru bărbați, femei și copii, aduse din Germania.
Transmitem recunoștința noastră, tuturor care sunt alături de activitatea instituțiilor Bisericii cu caracter social și oferă sprijin cu regularitate la desfășurarea activităților social-filantropice!
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, www.mitropolia.md














Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău...
Stavrofora Ecaterina Lichi, stareța Mănăstirii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” Rădăuți, cunoscută pentru implicarea ei în activitatea Așezământului de...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, luni, 8 septembrie 2025, părintele ieromonah Macarie Crudu, președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate,...
În perioada 15 iulie – 31 august 2025, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a avut loc cea de-a VI-a ediție...
Devino eroul unui elev și ajută-l să meargă la școală! În perioada 15 iulie – 31 august 2025, cu binecuvântarea...
În orașul Ungheni, preotul Oleg Lișciuc este un exemplu rar de devotament dublu: slujește atât în biserică, cât și comunității...
Pentru a răspunde provocărilor lumii contemporane, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni,...

La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului