Film Documentar. Părintele Sofian Duhovnicul Bucureștilor
8:31, joi, 7 octombrie, 2021 | Cuvinte-cheie: sofian boghiu
Părintele Sofian Boghiu (Serghei, din botez), duhovnic şi pictor bisericesc, a fost unul dintre participanţii cei mai cunoscuţi la întâlnirile cultural-duhovniceşti ale mişcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (grupare care a cuprins vârfuri ale clerului ortodox şi ale intelectualităţii creştine laice), între anii 1945-1950.
S-a născut în comuna Cuconeştii-Vechi, Bălţi, dincolo de Prut, pe 7 octombrie 1912. A ajuns frate de mănăstire, la vârsta de 14 ani, la Schitul Rughi, Soroca. După 11 ani de ascultare a primit tunderea monahala în Mănăstirea Dobruşa.
A urmat şcoala de cântăreţi la Dobrouşa şi Seminarul monahal de la Cernica, unde printre colegi l-a avut pe cel care avea să devină patriarhul Teoctist (1986-2007).
La 6 august 1939 a fost hirotonit diacon, în Catedrala din Bălţi, de episcopul Tit Simedrea. După ocuparea Basarabiei a părăsit Mănăstirea Dobrouşa şi, alături de stareţul său şi ceilalţi fraţi din obşte, a ajuns la Mănăstirea Căldăruşani.
În anul 1940 s-a înscris la Academia de Belle Arte din Bucureşti, secţia Artă Decorativă, devenind în 1945, pictor licenţiat. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie, în perioada 1942-1946, susţinând lucrarea de licenţă cu titlul: „Chipul Mântuitorului în iconografie”.
A fost hirotonit preot la Mănăstirea Antim, pe 15 noiembrie 1945.
În 1958, a fost arestat şi închis, împreună cu alţi membrii din rândul mişcării spirituale „Rugul Aprins”. A fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistică duşmănoasă” (www.crestinortodox.ro). După 6 ani a fost pus în libertate.
A rămas în Mănăstirea Antim până la sfârşitul vieţii pământeşti, slujind cu multă blândeţe şi dăruire de duhovnic şi având sute de ucenici, motiv pentru care a fost numit „Apostolul Bucureştilor”. A trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 14 septembrie 2002, în chilia sa de la Mănăstirea Antim.
La sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, în ziua de 14 septembrie, părintele a fost pomenit de două ori – la ectenia celor vii şi, câteva ore mai târziu, la cei mutaţi la Domnul. A murit chiar în timpul Sfintei Liturghii.
Părintele Sofian Boghiu a pictat multe lăcaşuri din ţară şi din străinătate. Între acestea se află Schitul Darvari (1964 si 1993), Mănăstirea Agapia (1970), Mănăstirea Deir-El-Harf – Liban (1971), Mănăstirea Radu-Vodă-Bucureşti (1973), Catedrala din Homs Siria (1978), Biserica din Hama-Siria (1979).
A predat pictura la seminariile monahale din Mănăstirea Neamţ şi Curtea de Argeş, a organizat ateliere de icoane şi picturi de catapeteasmă la Mănăstirea Plumbuita şi Schitul Maicilor.
„Părintele Sofian a trăit într-o vreme de grele încercări – întreaga perioadă a comunismului – de la care a suferit multe greutăţi, mizerii, ani de temniţă, dar nici suferinţele trupeşti nu l-au ocolit. Şi cu toate acestea, calea vieţii sale duhovniceşti a fost întotdeauna ascendentă: nici necazul, nici strâmtorarea nu l-au împuţinat. Iar la bătrâneţe, ceva din lumina de dincolo de veac a sfinţilor se oglindea pe faţa lui”, mărturiseşte părintele Petroniu Tănase, stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.