Floriile la Mănăstirea Hirova
20:04, duminică, 24 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: floriile, hirova, manastirea hirova

Acum doi ani în urmă, de praznicul „Intrării Domnului în Ierusalim”, după aproximativ cinci decenii de la închiderea Sfintei mănăstiri din anul 1959, s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie într-o atmosferă cu totul aparte în Biserica de iarnă cu hramul „Sf. Simeon Stâlpnicul” de către Părintele Arhimandrit Irinarh (Rusu).
Părintele Irinarh a venit la mănăstirea Hirova (începând cu data de 17 martie, 2014) de la mănăstirea Saharna, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Vladimir, fiind trimis cu scopul de a redeschide și readuce la viață acest sfânt așezământ.
Cu acest prilej, anul acesta, în duminica Floriilor, Părintele Arhimandrit Irinarh, duhovnicul-administrator al acestei mănăstiri, împreună cu clericul mănăstirii, Ierom. Gurie (Curnic), a săvârșit în Biserica „Sf. Simeon Stâlpnicul” Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală, la care au participat obștea mănăstirii, ctitorii și numeroșii credincioși de toate vârstele, încât biserica de iarnă „Sf. Simeon Stîlpnicul” s-a arătat a fi neîncăpătoare.
Înainte de momentul împărtășirii credincioșilor, Pr. Ierom. Gurie a rostit un cuvânt de învăţătură.
Bucuria sărbătorii a fost și mai mare deoarece toți credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie s-au spovedit și împărtășit cu Sfintele Taine ale lui Hristos. De asemenea, cei prezenţi au dus la casele lor ramuri de salcie special pregătite de preoţii mănăstirii şi binecuvântate în cadrul slujbei Privegherii sărbătorii.
Cântările liturgice au fost date de Grupul Coral Bărbătesc „Gnosis”.
A consemnat Sergiu Crudu





Intrarea Domnului în Ierusalim După învierea lui Lazăr din morţi (Ioan 11), mulţi dintre cei care au văzut minunea au...
Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în...
Cuvânt al arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile). 13 aprilie 2025 #PrediciPutna 👍...
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută și ca Duminica Floriilor, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar Mitropolitan, a...
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
Alesule Împărat al Sionului de Sus, Blândule Biruitor şi Dreptule Izbăvitor, Cel ce întru cele de sus eşti purtat de...
