Folosul Paraclisului Maicii Domnului

Sotii Teodor si Sultana Petre din satul Crăsani – Ialomiţa, au fost din tinerete credinciosi, buni, milostivi, nelipsiti de la biserica.
Iată însă, cu rânduiala lui Dumnezeu, se îmbolnaveste greu femeia în vara anului 1950. Internată la Bucureşti în spital, supusă la cel mai bun tratament, boala se agrava, încât sfârsitul apropiat era inevitabil.

Avea o infectie grava la abdomen. Doctorii nu stiau ce medicament sa-i mai dea.

Vestea aceasta a îndemnat pe sotul ei să alerge la Mănăstirea Balaciu (Ialomita), unde, dealtfel, venea regulat.

– Părinte staret, îmi moare sotia! spunea soţul plângând. Este aproape în comă. Nu stiu doctorii ce să-i mai facă.

– Să mergem, frate Teodor, în biserică cu toţii, să facem un paraclis la icoana Maicii Dom­nului si să avem credintă, că mult poate rugăciunea Maicii Domnului înaintea Prea Sfintei Treimi!

Au căzut cu toţii în genunchi, au citit para­clisul cu lacrimi, au sărutat sfânta icoană şi au cerut mila Maicii Domnului pentru cea bolnavă. In acelaşi ceas sotul a pornit apoi repede la spital, apăsat de durere. Cum intră pe poarta spitalului brâncovenesc, observă pe soţia sa plimbându-se încet, pe sub umbra castanilor. Se simţea mai bine, chiar din ceasul când au făcut paraclisul Maicii Domnului.

Pe când părinţii se rugau la Mănăstirea Balaciu, doctorii au fost inspiraţi să-i facă injecţii cu penicilină amestecată cu streptomicină. După prima injecţie s-a simţit tot mai bine, până s-a vindecat cu totul.

Femeia este astăzi în viaţă, cu mila Domnului şi ajutorul Maicii Domnului. De atunci paraclisul se face zilnic în casa lor.

Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioaniche Balan, p. 119-120