GRĂBIŢI-VĂ! Universitatea de Stat din Moldova propune burse pentru programe de master creştine
16:11, marți, 23 iulie, 2013 | Cuvinte-cheie: ajutor, crestinism, cursuri, istorie, literatura, litere, masterat, ortodox, probleme, societate, spiritualitate, studenti, studii postuniversitare, univerisitatea de stat
De câţiva ani Facultatea de Litere a USM a lansat un pachet de cursuri opţionale cu caracter creştin-ortodox, care a atras atenţia multor studenţi. Şi iată că deja al doilea an această instituţie propune programul de master intitulat Studii filologice şi spiritualitate creştină. Despre necesitatea acestui program ne vorbeşte protoiereul Octavian Moşin, doctor, conferenţiar universitar al acestei instituţii.
Această idee este binevenită în special acum, când învăţământul nostru teologic se confruntă cu o problemă serioasă. Vorba este că Biserica Ortodoxă nu are instituții acreditate în stat, ceea ce restricționează valabilitatea diplomelor, acestea fiind emise doar pentru necesitățile cultului. În ultimul deceniu, absolvenţii-teologi au conştientizat această realitate, mai ales când au încercat să se încadreze în alte domenii de activitate. Multora li se reproşează că nu au studii superioare recunoscute. Din acelaşi motiv ei sunt admişi cu mari dificultăţi la studii postuniversitare în diverse universităţi din ţară şi de peste hotare.
O asemenea situaţie a fost examinată de conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse, care a iniţiat reforme în învățământul teologic în vederea încadrării acestuia în sistemul şi procesul de învăţământ statal. În acest sens Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii remarca în unul din discursurile sale: ”…Noi trebuie să atingem un asemenea nivel, încât institutele, universităţile, şcolile noastre duhovniceşti să intre în categoria celor mai bune instituţii de învăţământ superior din ţară… Şcolile teologice trebuie să fie recunoscute integral de către Stat şi de societate drept centre umanitare ştiinţifico-intelectuale contemporane, bine dezvoltate şi competitive, care pregătesc nu doar o cohortă de preoţi, dar şi specialişti cu profil academic umanitar. Anume aceasta trebuie să rezulte din reforma învăţământului. Preotul trebuie să aibă o pregătire multilaterală, deoarece el comunică cu persoane de diferite profesii şi cu fiecare trebuie să poată discuta pe înţelesul lui”. Acest lucru l-au conştientizat deja unii teologi, care, după absolvirea instituţiei teologice, au mai făcut studii la o instituție laică sau au pledat pentru programe de masterat înrudite cu teologia şi spiritualitatea creştină. Peste o sută de teologi autohtoni au urmat studii postuniversitare în domenii ca: filosofia, istoria, literele, psihologia, asistenţa socială, dreptul, pedagogia ş.a.
Odată cu introducerea în învăţământul preuniversitar a disciplinei Religia, sunt îndemnaţi sau încearcă să se încadreze în sistemul şcolar numeroşi slujitori şi teologi. Aici apare problema actelor de studii, ce le-ar permite predarea unei astfel de discipline. Multe instituţii nu-i acceptă pe deţinătorii de diplome eliberate de şcolile duhovniceşti, care, după cum spuneam, nu sunt acreditate.
Astfel, a apărut nevoia unei soluţii, pe care o propune Universitatea de Stat din Moldova. Este vorba de programe de master ce includ modulul psihopedagogic și disciplinele teologice, care le permit absolvenților să activeze în şcoală. În anul de studii 2012-2013 peste douăzeci de teologi s-au înscris la programul Studii filologice și spiritualitate creştină din cadrul Facultății de Litere a USM. Primul pas a demonstrat că astfel de masterate sunt reuşite şi necesare.
Ofertele pentru următorul an de studii sunt:
- Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova invită slujitori, preotese și oameni de bună credință pentru a-și continua studiile în domeniul lingvistic cu specializarea spiritualitate creştină. După absolvire aceştia vor obţine titlurile Master în ştiinţe umanistice cu posibilitatea de a preda disciplinele Limba şi literatura română şi Religia.
- Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la aceeaşi instituţie propune programul de masterat Consiliere educaţională şi spirituală, cu obţinerea titlului de master în ştiinţe ale educaţiei.
- Facultatea de Istorie şi Filosofie propune, în premieră, studii superioare de licenţă la specialitatea Studiul religiilor. După absolvire deţinătorii diplomelor de licenţă vor putea activa în următoarele domenii: profesor de istorie, profesor de istoria religiilor, profesor de educaţie moral-spirituală, consultant pe probleme de istorie şi istoria religiilor.
O remarcă importantă: Universitatea oferă burse masteranzilor care vor fi înscrişi la aceste programe. Este un avantaj şi o oportunitate pentru tinerii teologi, dar şi pentru clerici de a-şi lărgi orizontul de cunoştinţe, de a căpăta o nouă specialitate, ca astfel să propovăduiască învăţătura creştină şi prin alte filiere. Însă doritorii de a se înscrie la aceste programe ar trebui să se grăbească dacă vor să obţină un loc bugetar. Depunerea actelor se desfăşoară până la data de 27 iulie.
Dacă credeţi că vă putem fi de ajutor puteţi să ne telefonaţi la nr.: 079481586.
Doamne ajută!