Harul e același la toți preoții
12:19, duminică, 30 august, 2015 | Cuvinte-cheie: Gheorghe Calciu, harul, harul lui Dumnezeu, ilie cleopa, sfaturi duhovnicești
Ceea ce vreau să spun este că nici eu, nici oricare alt preot nu suntem nimic. Decât doar că acelaşi har avem toţi. Părintele Cleopa spunea aşa: „Au venit la mine oameni să se plângă că preotul lor este beţiv, că pică prin şanţuri, că face o serie de lucruri care sunt neconforme cu poziţia unui preot şi eu le-am spus: vina este a voastră, pentru că preotul este îndreptat de popor.
Ia luaţi-l de acolo, spălaţi-l, îmbrăcaţi-l cu haine curate, duceţi-l în biserică să-şi pună straiele pe el şi va preface pâinea în Trupul lui Iisus şi vinul în Sângele Lui!”. Pentru că dincolo de păcatele lui, el este preot!
Deci să nu alergaţi după o biserică pentru că preotul slujeşte frumos – acesta este un dar lumesc – că are o voce frumoasă, o statură frumoasă, o prestanţă nu ştiu cum… Toate acestea sunt adaosuri, frumuseţi pe care Dumnezeu i le dă. Dar harul e acelaşi la toţi. Ca duhovnic fiecare poate să-şi aleagă pe oricine, poate să caute un duhovnic, dar în ceea ce priveşte slujba, să nu spună: „A, nu mă duc la biserica asta, mă duc la cealaltă, că acolo predica este frumoasă”…
Dincolo de predică există această forţă a Duhului care lucrează în omul care vine în biserica lui Dumnezeu cu credinţă. Aş vrea să găsiţi în fiecare preot ceea ce este cu adevărat dumnezeiesc.
Extras din Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, p. 77-78