Hramul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca
14:40, joi, 8 noiembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: episcop ioan, episcopia de soroca, Hramul bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”

În ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit în biserica cu același nume din municipiul Soroca.
Joi, 8 noiembrie 2018, de la primele ore ale dimineţii, a fost oficiată Slujba Acatistului, închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
A urmat Sfânta Liturghie, la care alături de Episcopul Sorocii au înălțat rugăciuni Prot. mitr. Nicolae Craveț, paroh al bisericii și protopop de Soroca și un sobor de slujitor din cadrul Vicariatului de Soroca.
La predică, PS Ioan a vorbit despre modelul de viaţă şi jertfă duhovnicească reprezentat pentru credincioşi de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.
„Sfântul Dimitrie se bucură de mare evlavie în rândul credincioşilor noştri, el fiind un reper, un exemplu de viaţă şi jertfă pe altarul credinţei în Mântuitorul Hristos.
Pentru noi el este ocrotitorul acestei biserici şi al cartierului Bujerăuca din orașul Soroca; este cel care ne cuprinde cu grija sa părintească, este apărătorul şi sprijinitorul nostru, aşa cum îl numim şi în tropar:
«Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea». Şi precum a arătat întregii lumi biruinţa sa asupra duşmanilor credinţei, în vremea împăratului Diocleţian, aşa o va arăta şi în zilele noastre, când există încă mulţi duşmani ai credinţei, mulţi diocleţieni”, a menționat Episcopul Sorocii.
Totodată, Episcopul Ioan i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele Sfântului Dimitrie şi le-a urat sănătate, pace sufletească şi multe bucurii duhovniceşti,
La final, Prot. Nicolae Craveț, paroh al bisericii și protopop de Soroca a exprimat recunoștință Preasfințitului Episcop Ioan pentru Liturghia arhierească, totodată felicitându-i pe toți cei prezenți cu prilejul hramului bisericii.
Sursa: www.ioanmosnegutu.info

























În Duminica a IX-a după Cincizecime, 22 august 2021, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie...
La data de 19 august 2021, ziua sărbătorii domnești a Schimbării la Față a Domnului Iisus Hristos, Preasfințitul Ioan, Episcop...
Miercuri, 21 iulie 2021, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Procopie și a Icoanei Maicii Domnului din orașul Cazani, cu...
Un interviu realizat de Vadim Șterbate cu PS Ioan Moşneguţu, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei. Despre monahism, sacrificii,...
Postul Paștelui este perioada de pregătire duhovnicească înainte de Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și este cel mai lung și...
În seara zilei de joi, 11 martie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a...
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc